Bărbatul împușcat de polițiști, după ce i-a atacat cu furca și a asmuțit câinele asupra lor, a murit

https://gorjeanul.ro/


Bărbatul de 40 de ani, rănit în urma incidentului care a avut loc, duminică, la Bolboși, când poliţiştii au făcut uz de armă pentru a-l opri după ce i-a amenințat cu furca și le-a distrus parbrizul autospecialei, a murit, marți, la spitalul din Craiova. Potrivit medicilor, acesta avea plăgi împușcate extrem de grave, la nivelul toracelui și abdomenului.
„Din primele verificări s-a stabilit că bărbatul în cauză a adresat amenințări cu moartea agenților de poliție, a asmuțit un câine asupra acestora și a distrus parbrizul și caroseria autoturismului din dotarea organelor de poliție. Cu toate că doi agenți de poliție i-au solicitat în mod repetat ca acesta să înceteze activitatea infracțională, acesta nu s-a conformat. Inițial, au efectuat foc în plan vertical pentru a înceta activitatea infracțională. Nu s-a conformat, iar când s-a îndreptat amenințător cu o furcă ce o avea asupra lui spre un agent de poliție ambii agenți au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă, provocându-i plăgi prin împușcare”, a declarat procurorul Constantin Stică, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru. În urma decesului bărbatului, dosarul de ultraj a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Incidentul a avut loc, duminică. Totul a pornit după ce o femeie a sunat la 112 și a cerut ajutor, anunțând că tânarul, care este cumnatul său, a intrat în curtea ei și este violent. După ce oamenii legii au ajuns la fața locului, acesta i-a amenințat cu o furcă, le-a distrus autospeciala și a asmuțit câinele asupra lor. ,,La data de 15 septembrie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați, prin apelul 112, de o localnică din comuna Borăscu, cu privire la faptul că un bărbat de 40 ani, din aceeași localitate, care îi este cumnat, ar fi pătruns fără drept în curtea casei sale și ar provoca scandal. La sosirea polițiștilor la fața locului, bărbatul a devenit agresiv, îndreptându-se în direcția acestora cu o furcă, provocând distrugeri la o autospecială de poliție, aflată în dotarea Secției 3 Poliție Rurală Motru și asmuțind un câine ce îi aparține spre cei doi polițiști. Bărbatul a fost somat de către polițiști, aceștia executând ulterior trei focuri de avertisment în plan vertical și, întrucât acesta nu a încetat comportamentul agresiv, au executat cinci focuri de armă, cu armamentul din dotare, în direcția acestuia și unul asupra câinelui”, a precizat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.



Cititi tot articolul