Programul ajutorul de minimis pentru lână, un succes la Gorj. Fermierii au răspuns pozitiv invitație lansate de Ministerul Agriculturii și au șanse mari să primească banii chiar anul acesta. În Gorj peste 160 de gospodari s-au înscris în program.
Potrivit reprezentanților DADR Gorj la sediul unității au fost deja înregistrate primele documente. „Unul din programele de minimis derulate de Ministerul Agriculturii este cel care se adresează crescătorilor de ovine din județul Gorj. Din cei 162 de beneficiari ai programul, 85 de fermieri au adus deja documentele necesare pentru a putea fi plătiți. Menționăm că până la finele luni octombrie toți cei 162 de beneficiari trebuie să aducă documentele pentru a putea cere Ministerului banii. Avem colectate peste 170 de tone de lână care a fost dată către centrele de colectare”, a declarat directorul DADR Gorj, Alin Petrică.
Articolul 162 de gorjeni vor să valorifice lâna de la animalele crescute apare prima dată în Impact In Gorj.