Cartuș găsit într-un porc din localitatea Măceșu

http://feedproxy.google.com/



În satul unde un tânăr a fost lovit în cap, în urmă cu două zile, de un glonț rătăcit de la poligonul aflat la o distanță de 2,5 kilometri, a fost descoperit un cartuș aflat în grăsimea unui porc. O localnică din satul care aparține de localitatea Târgu Cărbunești susține acest lucru. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu mai mult timp. Familia din Măceșu a alertat poliția, dar nu s-a întâmplat nimic până în urmă cu două zile, când un tânăr de 22 de ani a fost lovit în cap de un glonț. „Când am tăiat porcul și la-m desfăcut, am găsit aproape de șina spinării un glonț în șuncă. Toți am rămas surprinși. Soțul meu l-a luat și la dus la poliție, care a spus că nu provine din spitoalele lor, cu toate că aveam un vecin care este polițist, că este din unitatea militară, că au trageri. Soțul meu a spus că merge acolo să întrebe despre acel cartuș. Polițiștii i-au spus să nu meargă, pentru că vor merge ei și vor cerceta. Nu s-a mai întâmplat nimic“, a spus femeia.

Poliția a deschis o anchetă

Poliția a dispus efectuarea de cercetări în acest caz. „Conducerea IPJ Gorj a dispus efectuarea de verificări de către polițiștii din cadrul Compartimentului Control Intern.

La Poliția Orașului Târgu Cărbunești nu a fost înregistrată nicio sesizate scrisă în acest sens. Din declarațiile femeii, incidentul ar fi avut loc în urma cu 3 ani. Polițiștii continua verificările pentru clarificarea tuturor aspectelor“ a spus Corina Scurtu, purtător de cuvânt al Poliției Gorj.

Articolul Cartuș găsit într-un porc din localitatea Măceșu apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul