Universitatea Craiova a pierdut, din nou, duelul de pe teren propriu cu FCSB din cauza unui gol marcat de Juvhel Tsoumou în minutul 89. Singura reuşită a meciului a venit după o repunere a lui Martic. ,,Juveţii” au pierdut uşor posesia, Coman a încercat poarta după o combinaţie cu Tănase, iar Pigliacelli a fost păcălit de traiectoria mingii, care a ajuns la atacantul bucureştean, mult mai rapid ca apărătorii adverşi. Cele două echipe şi-au împărţit perioadele de dominare. Paradoxal, Craiova a fost mai bună în repriza a doua, dar oltenii nu au avut niciun şut pe poartă la finalul meciului! Ce-i drept, Cicâldău şi Mihăilă au ratat ocazii mari, iar Andrei Ivan a cerut un penalty după o intrare a lui Cristea. La finalul meciului, antrenorul Victor Piţurcă a declarat că nu este supărat pe jucătorii săi, dar a evidenţiat problemele care există la echipă.,,Prea multe concluzii nu mai sunt de tras. Ne-am intrat mai greu în ritm. În prima repriză, am avut o singură ocazie, cu Cicâldău. Am controlat repriza a doua, dar dacă nu marchezi, nu poți câștiga jocul. Craiova a marcat multe goluri întâmplătoare. Am primit un gol în minutul 89. Mai rău nu se putea. Am pierdut meciul, FCBS a făcut trei puncte și urcă. I-am îmbărbătat. Vom vorbi să punem la punct greșelile care au fost. Din ce am văzut eu, i-a sărit mingea lui Pigliacelli, dar nu mi-a plăcut că fundașii nu au urmărit faza. Atacantul a urmărit mingea și noi nu. Nu e în regulă. Ivan s-a bătut pe toată durata jocului, dar trebuie să aibă parte de mingi în careu. Echipa a luptat, i-am felicitat, dar ne lipsește circulația, ne lipsește golul”, a spus Piţurcă. Andrei Ivan a revenit la Craiova cu o prestaţie solidă, dar nu suficientă pentru ca fanii olteni, care s-au autodepăşit şi la acest meci, să plece acasă mulţumiţi.,,Ne simțim foarte rău, au avut un șut pe poartă. Asta mă doare pe mine. Am avut ocazii mai mari, am avut un penalty care nu a fost dat și asta ne-a costat. I-am luat fața lui Cristea și mi-a dat peste picioare. Arbitrul mi-a zis că asistentul nu a văzut. Am ieșit mai mult la joc în repriza a doua și am primit mai multe pase. Ne-am apărat ambele echipe foarte bine. A fost mai mult un joc tactic și s-a jucat mai mult pe contraatac. Să ridicăm capul sus ne-a spus Victor Pițurcă. Ne-a spus că avem meci la Mediaș și acolo trebuie să câștigăm. Le mulțumim fanilor”, a spus Ivan, după meci. Pe olteni îi aşteaptă cea mai grea deplasare a sezonului de până acum, la Gaz Metan Mediaş. Craiova are 16 puncte, iar FCSB a acumulat 10.
Universitatea Craiova – FCSB: 0-1 (0-0)
„U” Craiova: Pigliacelli – Martic, Kelic, Acka, Vătăjelu – Ivanov, Mateiu, Cicâldău – Luis Nițu (`19, Bărbuţ, `82 Roman), Ivan, Mihăilă. Antrenor: Victor Pițurcă.
FCSB: Bălgrădean – Crețu, Cristea, Planic, Panțâru – Oaidă, Pintilii (`46, Popescu), Tănase – A. Popa (`71, Moruţan), Hora (`63, Tsoumou) Fl. Coman. Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă.
Cartonașe galbene: Bărbuț ’21, Mihăilă ’23, Ivan 70, Martic 87 / Coman ‘8, Panțâru 59, Cristea 77, Tănase 82.
Cătălin Pasăre