Noaptea trecută, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Ţicleni s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 34 de ani, din comuna Vladimir, în timp ce se afla în incinta unui local public, de pe raza localității, avea asupra sa un briceag cu lungimea lamei de cinci centimetri.
Polițiștii au ridicat obiectul pentru efectuarea de cercetări, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de portul fără drept de obiecte periculoase, în…
Sursa articol si foto: gorjeanul.ro
Cititi tot articolul