Directorul Penitenciarului Târgu-Jiu riscă o nouă sancțiune disciplinară!

https://gorjeanul.ro/


Reprezentanții Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor au noi reclamații la adresa directorului Penitenciarului Târgu-Jiu, Ion Popescu, care ar fi dat dovadă recent de abuz în serviciu, mutând de funcții inferioare câțiva agenți din subordine.

Concret, cu de la sine putere, spun reprezentanții FSANP, Ion Popescu, directorul Penitenciarului Târgu-Jiu, a dispus trecerea unor agenți în funcții inferioare ,,pe motiv că legea îi permite temporar și uitând că astfel de măsuri pot fi luate doar în situații de risc pe care n-a mai știut să le motiveze”. Cei de la FSANP cred că Popescu a apelat la acest demers având în vedere că ,,de fapt, se gândise că astfel rezolvă ceva probleme operative într-una dintre unitățile care, surprinzător, n-are un deficit de personal și unde nu s-ar fi justificat măsuri extreme”.
Culmea prostiei, anunță FSANP pe site-ul propriu, directorul Ion Popescu și-a acoperit spatele indicând prevederile referitoare la delegare ,,considerând că astfel poate să-și acopere neregula”.,,Sigur, veți spune, delegarea e una și retrogradarea e alta! Nici măcar Ion Popescu nu poate fi într-atât de incompetent! În plus, e nevoie de niște avize juridice. Ei bine în acest caz n-a contat, de unde și nevoia unor sancțiuni pentru a-i aminti directorului Popescu că legea trebuie respectată”, transmit liderii FSANP, considerând că Popescu ar fi comis abuz în serviciu. De altfel, Popescu a fost reclamat la Comisia de Disciplină a Ministerului Justiției pentru sponsorizările ilegale primite de unitatea de detenție pe care o conduce. Popescu a fost sancționat de comisia în cauză spun cei de la FSANP, dar măsurile nu prea s-au văzut.
A.STOICA



Cititi tot articolul