Peppy Dolce Vita Târgu-Jiu, prima echipă din istoria de 12 ani a minifotbalului gorjean calificată la o competiție de rang european, a ajuns până în faza sferturilor de finală. S-a întâmplat la Rimini, în Italia, în cadrul jocurilor contând pentru EMF Masters Champions League, competiție rezervată jucătorilor trecuți de vârsta de 40 de ani.
Peppy Dolce Vita Târgu-Jiu a putut participa la Liga
Campionilor pentru old boys, jucători trecuți de 40 de ani, după ce a câștigat
Campionatul Național de la Severin din luna iulie. Participarea a fost făcută
posibilă și cu sprijinul Consiliului Județean Gorj, care a dat undă verde
proiectului întocmit de reprezentanții Asociației Club Sportiv Minifotbal Gorj,
proiect denumit „Minifotbalul, sportul fără vârstă”.
Din lotul deplasat de Daniel Buleac și Petrișor Gurică în
Italia au făcut parte foști fotbaliști cunoscuți din prima ligă, precum Lucian
Mălăele, Romeo Rădoi, Aurel Amzucu, Adrian Popescu, Florin Popete sau Dorin
Hîrsu, dar și fostul campion european cu naționala României de minifotbal,
Claudiu Dumitru.
Gorjenii au început perfect competiția și au învins cu
scorul de 9-0 echipa Arsenal Galanta din Slovacia. Victoria a venit și în
meciul doi din grupa D, 3-0 cu Vulturii Dej.
Prima fază eliminatorie a scos în calea gorjenilor
finalista din 2017 a competiției europene, echipa Meteorplast din Slovenia.
Aceștia au avut nume celebre în lot și de tristă amintire pentru suporterii
români, Milan Osterc și Mladen Rudonja, de la barajul pentru Campionatul
Mondial din 2002 cu Slovenia.
Chiar Milan Osterc a marcat primul gol al întâlnirii după
o cursă de 30 de metri și o finalizare cu „sânge rece”. Ion Cănăvoiu a avut
șansa egalării dar a lovit bara. Tot slovenii au mai marcat o dată și în
repriza a doua și s-au impus cu scorul de 2-0. Experiența superioară la acest
nivel a celor de la Meteorplast s-a văzut, echipa din Slovenia fiind la cea
de-a treia participare la Liga Campionilor old boys.
Pentru gorjeni rămâne performanța calificării între
primele 8 echipe din Europa, dar și mândria titlului național obținut la
Severin în acest an. Dacă echipa se va menține unită și va participa la mai
multe turnee de pregătire pe viitor, cu siguranță va avea un cuvânt greu de
spus la acest gen de competiții europene.
Competiția de la Rimini a fost organizată de Federația
Europeană de Minifotbal, EMF, și a fost împărțită pe două categorii.
La EMF Champions League s-a impus o echipă din Ungaria,
Airnergy Mad Dogs, la loviturile de la 7 metri cu românii de la Nova Vita
Târgu-Mureș, iar la EMF Masters Champions League, rușii de la Moscvich și-au
păstrat trofeul european, după o finală cu o altă echipă românească, Mary Tour
Magic Iași, decisă tot la penalty-uri.
Rezultate Peppy Dolce Vita Târgu-Jiu la
Masters Champions League
Grupa D
9-0 cu Arsenal Galanta (Slovacia)
3-0 cu FC Vulturii Dej
Sferturi de
finală
0-2 cu Meteorplast (Slovenia)
Lot Peppy Dolce Vita Târgu-Jiu
Portar: Dorin Hîrsu
Jucători: Marian Erburosu, Lucian Armand Mălăele, Romeo
Lucian Rădoi, Ion Cănăvoiu, Aurel Amzucu, Ioan Cătălin Trofin, Ion Aurel
Grămescu, Adrian Popescu, Florin Laurențiu Popete, Valentin Ciolacu, Claudiu
Dumitru, Petrișor Gurică și Daniel Buleac.
Staff: Daniel Buleac, Petrișor Gurică, Cosmin Iosu și Marius Buleac