A doua zi de Paști a strâns în fața căminului cultural din Baia de Fier aproape 100 de localnici care s-au înscris la un concurs de spart ouă roșii de gâscă. O singură femeie a avut curajul să lupte cu toți bărbații, și asta pentru că mulți dintre ei au cumpărat ouă de la păsările ei pentru a putea participa la competiție. Alții au alergat sute de kilometri prin țară și au plătit sume mari de bani pentru a-și procura ouă mai tari, dar cu care au fost eliminați repede din concurs.
Concurenții au avut nevoie de multă răbdare pentru că, spre deosebire de cei considerați amatori în ale ciocnitului, băieții lovesc oul adversarului încet și rar, uneori durând și un minut până când unul dintre ouă se sparge. Totul a fost făcut pentru că la final pe câștigător îl aștepta un miel oferit chiar de primarul Dumitru Turbăceanu. Acesta a semnat fiecare ou înscris în concurs, pentru a se asigura că, pe parcursul competiției, concurenții nu își schimbă „armele”. Numele concurenților au fost scrise pe un tabel și fiecare a tras apoi câte un număr pentru a face pereche cu un alt concurent, cei doi luptând reciproc pentru eliminare. Numerele extrase au fost puse în căldărușa de la biserică folosită de Bobotează, primarul care este și preot spunând că nu e cădelnița, ci doar o „căldărușe”.
În Baia de Fier nu cresc foarte multe gâște, deși numărul participanților la concurs a fost unul fără precedent de mare. „Acum 3 ani eu am fost în Deltă ca să iau de la localnici ouă pe care le consideram ca fiind unele foarte bune. Cu șalupa până la Mila 23, cu transport cu tot, vreo 10 ouă m-au costat 16 milioane de lei vechi. Când am venit aici, m-au bătut din prima și au râs toți de mine. Asta e, anul acesta măcar am satisfacția că l-am eliminat pe primar din turul doi. E ca și cum aș fi câștigat competiția”, a spus un localnic, în timp ce altul a povestit că sunt ouă al căror preț ajunge și la 500 de lei. „Eu sunt unul dintre cei care am făcut sute de kilometri în căutarea celui mai bun ou. Sunt ouă pe categorii, de la 7 la 10. Cu unul de 9, de exemplu, spargi 25 de ouă, iar cu cel de 10 spargi oricâte vrei, dar e foarte rar. Pe cel de 10 sunt unii care îl cumpără și cu 500 de lei. Au o coajă la fel de tare cum e cea de la oul de struț și nu se găsesc decât foarte, foarte puține”, a explicat Lulu Berci.
Premiul cel mare, adică mielul oferit de primarul comunei, a fost câștigat de un vecin de-al acestuia, membru în formația care a cântat apoi pentru sătenii dornici de joc și voie bună. Tânărul nici măcar nu avea oul lui. I l-a împrumutat primarul, care avea mai multe și care nu avea de unde să știe că a dat cu împrumut tocmai un ou campion care, la final, a fost spart pe ciment, conform tradiției, pentru ca toată lumea să se convingă că oul este cât se poate de real.
Gelu IONESCU