Protest la UATAA Motru, după ce zeci de salariați au fost trimiși acasă o zi pe săptămână



Zeci de salariați ai Uzinei de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAA) Motru au protestat, la sfârșitul săptămânii trecute, când au aflat că vor fi trimiși acasă o zi pe săptămână, pentru că nu sunt bani pentru a li se asigura salariile în întregime. Este vorba de personalul TESA, care nu este direct productiv. Oamenii sunt revoltați pentru că au aflat de această situație în aceeași zi.

Primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, a fost chemat de salariați, iar acesta a declarat că decizia a fost luată chiar cu o zi înainte: „Am fost solicitat să merg la UATAA de către un grup de angajați ai societății, cărora li s-a adus la cunoștință într-un mod nelegal că nu pot fi pontați, pentru că societatea a luat decizia ca unui număr de angajați să li se micșoreze programul de lucru de la cinci zile la patru zile, pe motiv că nu sunt bani și că de depășește fondul de salarii“.

Hotărârea a fost anulată

Primarul Gigel Jianu a spus că hotărârea a fost luată de Eugen Corcoață, administratorul special, dar aceasta a fost anulată de către administratorul judiciar, Mariana Somnea: „Decizia a fost luată la sfârșitul programului și oamenii nu au avut cum să știe sau să ia la cunoștință despre această decizie. Când au venit la lucru au găsit condicile barate, ridicate și nu au putut să se prezinte la lucru. Oamenii au ridicat o mulțime de probleme. Am chemat administratorul judiciar, pentru că societatea este în insolvență. Doamna Somnea a răspuns prompt, a venit acolo și oamenii ne-a spus care sunt problemele. Împreună cu doamna Somnea am decis suspendarea acestei acțiuni de reducere a programului de lucru, urmând ca săptămâna viitoare să fie întocmit un raport“.

În cadrul UATAA își desfășoară activitatea 170 de salariați.

Articolul Protest la UATAA Motru, după ce zeci de salariați au fost trimiși acasă o zi pe săptămână apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul