În această lună va trebui să ajutăm culturile de cereale semănate din toamnă să lupte cu sorţi de izbândă contra concurentelor sălbatice – buruienile. Toate culturile agricole necesită sprijin susţinut în lupta cu buruienile, căci acestea, prin caracterul lor sălbatic, au o forţă mare în concurenţa pentru apă, hrană şi lumină cu plantele din cultura respectivă.
În fond, ce se poate considera buruiană? Buruiană este socotită orice plantă de cultură sau sălbatică care creşte nedorit alături de plantele din cultură. De cele mai multe ori, acestea sunt sălbatice şi cu o mai mare capacitate de extragere din sol a apei şi elementelor nutritive decât au plantele cultivate care, prin ameliorare, au pierdut mult din vigoare şi virulenţă.
Buruienile au şi o viteză de creştere mai mare decât plantele de cultură şi astfel le sufocă uşor, ceea ce poate conduce chiar la compromiterea totală a culturilor. Pentru a preveni aceste accidente tehnologice nedorite, fermierii au la îndemână un spectru larg de produse chimice de sinteză în cazul agriculturii clasice sau unele metode agrotehnice în cazul agriculturii ecologice. Desigur, cele mai sănătoase metode, pentru oameni şi natură, sunt cele ecologice, dar efectul acestora nu este nici pe departe la fel de mare precum al celor chimice şi nici producţiile obţinute nu sunt prea mari, dar sunt mult mai sănătoase, deşi mai scumpe.
Ne vom ocupa în acest articol de combaterea chimică a buruienilor din culturile de grâu, orz, orzoaică, triticale şi ovăz. Comun acestor culturi este faptul că această operaţiune se poate face numai în vegetaţie, iar în principal rezistenţa acestor culturi este cea de natură mecanică, prin perişorii care acoperă tinerele frunze pe ambele feţe. Astfel, picăturile de soluţie care cad pe plantele de cultură se opresc pe vârful perişorilor de pe frunze şi, neajungând la epiderma acestora, nu pătrund în plantă şi astfel se asigură selectivitatea, rezistenţa, culturilor pentru aceste erbicide.
Dacă aplicarea erbicidelor se va face prea timpuriu, perişorii de pe frunze fiind prea puţin dezvoltaţi nu vor putea suporta greutatea picăturii de soluţie şi prin aplecare vor permite contactul epidermei frunzei cu soluţia erbicidă care astfel poate pătrunde şi în planta de cultură, care va fi afectată în măsura în care aceasta este în concentraţie mare. Acest fapt se poate produce şi când erbicidarea se face prea târziu, stadiu în care perişorii de pe frunze sunt acum mai rarefiaţi şi picăturile de soluţie pot pătrunde printre ei şi prin epiderma frunzei va pătrunde erbicidul în plante cu acelaşi efect fitotoxic.
De aceea, este extrem de important ca erbicidarea să se facă în perioada optimă pentru aceasta ca să se asigure astfel protecţia culturii la efectul fitotoxic şi pentru ea al erbicidelor. La cerealele păioase, această perioadă a fost stabilită exact între fenofazele înfrăţire şi împăiere. Împăierea este acea fază când cerealelor păioase le-au apărut primele internoduri, primele intervale între două noduri succesive ale viitoarelor tulpini pai ale plantelor. În afara acestui interval, majoritatea erbicidelor recomandate pentru păioase devin fitotoxice pentru culturile pe care s-au aplicat.
Buruienile au şi ele sensibilitate sau rezistenţă la aceste erbicide şi cunoaşterea exactă a sortimentului existent ajută la alegerea corectă a produselor de folosit. Astfel, pentru lanurile cu buruieni sensibile la acidul 2,4 D (rapiţă, lobodă, pălămidă etc) la toate culturile de cereale păioase se utilizează DMA – 6 sau Sardem; pentru lanurile infestate cu buruieni rezistente la acidul 2,4 D (roman, pelin, mac, susai, volbură etc) recomandăm Oltisan, Icedin, Lintur, Sansac, Mustang, Lotus, Buctril, Glem, Grodil. Pentru turiţă, la unul din produsele de mai sus se adaugă în soluţie Starane sau Tomigan. iar pentru iarba vântului şi ovăz sălbatic în acelaşi mod se adaugă Topic, Assert, Puma sau Grasp + Atplus. Aceste amestecuri nu pot fi aplicate în culturile de ovăz. Dozele acestor erbicide vor fi cele recomandate de producător şi scrise pe ambalajele în care acestea se comercializează; pentru aceasta păstraţi aceste ambalaje până la recoltarea culturilor la care s-au folosit. Vă va prinde bine aceasta şi în cazul unui eventual conflict cu producătorul erbicidului.
Simultan cu aplicarea erbicidelor în aceste culturi se poate face şi fertilizarea suplimentară fazială extraradiculară cu îngrăşăminte complexe foliare sau cu uree. Se vor folosi cantităţile de îngrăşăminte foliare recomandate de producător sau până la 10 kg de uree/ha dizolvată separat în apă şi adăugată în rezervorul maşinii de erbicidat când acesta este umplut pe jumătate cu soluţia de erbicid. Sistemul de balbotare, amestecare a soluţiei, al instalaţiei de erbicidare trebuie să funcţioneze permanent pentru a menţine omogenitatea soluţiei de erbicidat. Cantitatea de soluţie nu trebuie să depăşească 250 – 300 l/ha, dar nici să nu fie mai mică de 100 l/ha spre a asigura o probabilitate suficient de mare de punere în contact a plantelor de cultură sau buruieni cu doza optimă de erbicid şi a avea astfel un efect garantat al operaţiunii. Practic, lucrarea se execută pe timp însorit, călduros, când plantele sunt aproape pălite spre a diminua foarte mult numărul plantelor strivite de roţile maşinilor de erbicidat. Și la această lucrare trebuie respectate regulile de protecţia muncii, în sensul că nu pot participa la aceste lucrări minorii, bolnavii sau gravidele. De asemenea, nu se bea, nu se mănâncă şi nu se fumează la locul unde se alimentează utilajele de erbicidat. Punctul de alimentare nu trebuie să fie în apropierea surselor de apă de orice fel, a viilor, pomilor sau a altor culturi sensibile la aceste produse, iar în timpul alimentării utilajelor, operatorul trebuie să stea cu spatele în vânt spre a evita contaminarea sa cu soluţiile toxice manipulate. Ambalajele acestor produse nu se refolosesc, ci se distrug prin ardere.
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Restul vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI
