Spectacolul umanitar „Împreună pentru Giulia” va avea loc miercuri, 18 septembrie, începând cu ora 18:00, la Casa de Cultură Rovinari. Prețul unui bilet este de 20 de lei, iar acestea pot fi achiziționate de la sediul organizatorului. Spectacolul umanitar se desfășoară în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Rovinari, Casa de Cultură Rovinari și Televiziunea N-Sat TV.
În cadrul spectacolului umanitar vor urca pe scenă artiști precum Elena Hasna, Maria Loga, Ion Drăgan, Ilie Dură, Emil Badea, Elisabeta Vasile, Victorița Lăcătușu, Ileana Lăceanu, dar și Formația Triton. Acompaniamentul va fi asigurat de Formația Grigore Burlan.
Fetița suferă de o boală cumplită
„Banii colectați din vânzarea biletelor vor fi utilizați pentru Giulia Maria, fetița de numai 2 ani, din cartierul Vârț al orașului Rovinari, care a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică și se află într-o clinică de specialitate din București pentru a beneficia de tratament. De asemenea, donații pentru aceasta se pot face în contul Asociației „Uniunea Femeilor din Gorj” RO91 RNCB 0779 1597 8120 0001 B.C.R., cu mențiunea „Împreună pentru Giulia”, se arată într-un comunicat al Asociației „Uniunea Femeilor din Gorj”.
Articolul Spectacol umanitar „Împreună pentru Giulia”. Fetița în vârstă de doi ani suferă de leucemie acută limfoblastică apare prima dată în Impact In Gorj.