PROCESUL Pandurii-acționari. Ce a decis Curtea de Apel Craiova


Pandurii aşteaptă verdictul final în procesul pe care îl are cu acţionarii săi.

 Curtea de Apel Craiova a lăsat, miercuri, în pronunțare sentința pe care trebuie să o stabilească în dosarul prin care clubul de fotbal le cere acționarilor săi milioane de euro. Banii reprezintă contribuțiile ce nu au mai fost plătite în ultimii ani de către Complexul Energetic Oltenia, Consiliul Județean Gorj, Consiliul Local Târgu-Jiu, Artego și Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia.

 Procesul a fost judecat inițial, la Târgu-Jiu,
iar anul trecut Tribunalul Gorj a decis ca acționarii să plătească echipei de
fotbal circa 2 milioane de euro, lucru cu care finanțatorii clubului nu au fost
de acord.

La ultimul termen, miercuri, proces fiecare dintre părți și-a argumentat poziția, acționarii cerând să nu fie obligați la plata banilor respectivi, în timp ce clubul speră cel puțin în păstrarea sentinței de la Târgu-Jiu.

În
urma verdictului favorabil, clubul a reușit să blocheze unele sume de bani ale
acționarilor săi, în cazul menținerii acestei sentințe Pandurii putând să îi
execute silit imediat pe acționarii săi și să le ia banii din conturi.



Cititi tot articolul