Revista presei locale


Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Gorjeanul: Concedieri cu patru salarii compensatorii. Complexul Energetic Oltenia a anunțat 200 de disponibilizări, începând cu data de 1 iunie, salariații urmând să plece acasă cu patru salarii compensatorii. „Va fi la cerere, 200-250 de angajați vor părăsi compania. Aceștia vor primi patru salarii compensatorii. Însă lista va fi analizata cu sindicatele”, a declarat Sorin Boza, managerul CE Oltenia. Vor pleca, în principal, salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare, cei cu probleme deosebite de sănătate și cei care solicită în mod voluntar încetarea contractelor individuale de muncă. Personalul prognozat pentru finele anului este de 12.881 salariați, potrivit proiectului privind bugetul de venituri și cheltuieli.

Salariați ai UPRUM Rovinari, nemulțumiți că vor primi mai târziu prima de Paște. UPRUM Rovinari are 300 de salariați iar majoritatea a fost nemulțumită că nu a primit prima de Paște, înainte de sărbători, adică tichetele cadou în valoare de 1100 de lei. Oamenii au spus că aveau nevoie de bani pentru Paște și nu după. ,,În CCM este trecută prima de Ziua Muncii și ar fi trebuit să se acorde pe 1 Mai, dar este pentru prima dată în istorie când se acordă după Paște”, a declarat, pentru Gorjeanul, unul dintre salariații unității care aparține de Complexul Eenrgetic Oltenia.

Impact în Gorj: Directoarele din Primăria Târgu-Jiu, care au primit calificatul „Nesatisfăcător“, în concediu de medical. Contestă în instanță calificativul. Narcisa Cristea și Hermina Pasăre, șefele Serviciului Financiar respectiv  al celui de Urbanism, au intrat în concedii medicale, după ce au primit calificativul „Nesatisfăcător“ din partea primarului Marcel Romanescu. În aceste condiții, contractele de muncă nu le-au putut să fie încheiate. „În perioada de preaviz de 15 zile, au intrat în concediu medical“, a spus primarul Marcel Romanescu. În plus, cele două directoare au contestat în instanța de judecată calificativele primite și solicită suspendarea aplicării consecințelor până la judecarea procesului.

Pandurul: Încă un adjunct la ISJ Gorj. Pleacă Ișfan? Situație nemaiîntâlnită la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Gorj, cel puțin nu în ultimul deceniu. Instituția are doi inspectori școlari generali adjuncți. Pe lângă Ion Ișfan, care până nu demult a fost inspector general în cadrul unității, un astfel de post a primit și profesorul Marian Staicu, inspector școlar în domeniul managementului instituțional. Marcela Mrejeru, actualul inspector școlar general al ISJ Gorj, spune că Staicu a fost numit în această funcție la propunerea sa. ”Domnul Ișfan este în continuare inspector școlar general adjunct. Sunt doi acum. Pe domnul Staicu eu l-am propus. Așa era normal, și pe domnul Ișfan să-l propun tot eu. Eu se presupune că fac echipa”, a declarat Marcela Mrejeru, inspectorul școlar general al ISJ Gorj. Șefa învățământului gorjean făcea referire la faptul că Ion Ișfan a fost numit adjunct în urma unei decizii a ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, fără ca ea să fie consultată în prealabil.

Două afaceri ale CE Oltenia, trimise de Dăncilă la Parchet. Corpul de control al premierului Dăncilă a dat publicității bilanțul pe 2018. Au fost finalizate 32 de acțiuni de control, dintre care 14 au fost trimise la organele abilitate în vederea cercetării penale. Două dintre cauzele trimise la procurori vizează Complexul Energetic Oltenia, pentru două tranzacții din perioada în care compania era condusă de Laurențiu Ciurel. O primă cauză se referă la încheierea de către CEO a unui contract de transfer al activului Unităţii Miniere de Carieră Berbeşti către societatea Centrala Electrică de Termoficare Govora SA Râmnicu Vâlcea. A doua speță se referă la achiziționarea grupurilor pe gaze de la Chișcani, Brăila. Trimiterea celor două cauze la Parchet nu însemnă nimic, câtă vreme procurorii au mai fost sesizați în cauze. Ciurel spunea încă din februarie 2016 că are dosare penale pentru cele două spețe.





Cititi tot articolul