Bărbat beat criță, prins la volan fără permis

https://gorjeanul.ro/


Un bărbat din județul Mehedinți este cercetat de polițiștii din Turceni, după ce a condus un autoturism, pe raza județului Gorj, în stare avansată de ebrietate și fără să dețină permis. Acesta a fost testat cu etilotestul, rezultând o concentraţie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. ,,La data de 31 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Turceni au identificat, în trafic, un bărbat de 30 de ani, din comuna Grozeşti, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 674 Ionești, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Totodată, în urma verificării bărbatului în baza de date a Poliţiei Române, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.
L.F.



Cititi tot articolul