Cartierul Meteor, acoperit de un fum dens și înecăcios. Ce ardea o femeie în propria locuință



O parte din locuitorii din cartierul Meteor, din municipiul Târgu Jiu, s-au trezit, ieri dimineață, într-un nor imens de fum, care a pătruns chiar și în locuințe. Unul dintre locuitori a aflat ce a produs această situație și a alertat autoritățile. Fumul venea din curtea imobilului unei femei de etnie rome. La locuința unei femei de etnie romă au ajuns reprezentanți de la Poliția Locală Târgu Jiu, Garda de Mediu și Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj. Aceștia au constatat că în curtea imobilului erau arse diferite tipuri de cabluri pentru recuperarea cuprului.

Amendă de 500 de lei

Polițiștii locali au aplicat o amendă de 500 de lei. Urmează ca și celelalte instituții să stabilească sancțiunile care se impun. „Poliția locală a municipiului Târgu Jiu a fost sesizată de faptul că la gospodărie din Aleea Merilor sunt arse deșeuri menajere sau de altă proveniență. La fața locului a ajuns un echipaj din cadrul Serviciului de Ordine Publică, iar în urma verificărilor efectuate, persoana în cauză a fost identificată și sancționată conform hotărârii Consiliului Local al Municipiului Târgu Jiu nr.19/2002 privind stabilirea și sancționarea faptelor care constituie contravenții pe raza municipiului Târgu Jiu, cu amendă de 500 de lei“, a precizat Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu Jiu.

Locuitorii din zonă spun că în cartierul Meteor sunt mai multe persoane care se ocupă cu astfel de activități. Fumul ar conține oxizi de cupru și alte elemente dăunătoare sănătății.

Articolul Cartierul Meteor, acoperit de un fum dens și înecăcios. Ce ardea o femeie în propria locuință apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul