Un bărbat, de 31 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, în timp ce conducea un autoturism, a ieșit de pe un pod și după ce a parcurs aproximativ 10 metri pe drumul comunal Ștefănești a lovit cu partea față a autoturismului, un bărbat, de 47 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, ce se deplasa cu bicicleta, pe contrasens.
În urma impactului a rezultat rănirea biciclistului, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
„Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autorizația provizorie pentru autoturismul condus de bărbat era expirată din data 25 mai a.c. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice“, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Gorj.
Articolul Biciclist care circula neregulamentar, lovit de un șofer beat apare prima dată în Impact In Gorj.