Târgujienii, invitaţi în Poiana Narciselor pe 12 mai


Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin Direcția Turism și Evenimente Culturale și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică „Constantin Brâncuși” vă invită să participați la o altă serbare câmpenească cu tradiție la Târgu Jiu. Astfel, duminică, 12 mai 2019, în zona Preajba, va avea loc Sărbătoarea Narciselor, eveniment dedicat acestei minunate flori ce crește în Poiana Narciselor.„Ținând cont de succesiunea evenimentelor, de faptul că am avut Sărbătorile Pascale pe data de 28 aprilie și în zilele imediat următoare, iar apoi a urmat 1 Mai, am luat decizia ca sărbătoarea de la Poiana Narciselor să se țină pe data de 12 mai. Erau foarte apropiate și nu știu care era efectul dacă era organizată în prima duminică după Paște. Am avut o discuție și cu oamenii de afaceri și mi-au spus că trei evenimente ținute în aceeași săptămână, nu știu ce impact puteau să aibă. La Sărbătoarea Narciselor vor fi organizate tot felul de concursuri, de biciclete, un campionat de fotbal, dar și spectacole susținute de Fanfara Armonia și de soliștii Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul