Noi dosare penale pentru violență în familie


Doi soți agresivi au fost dați ieri pe mâna poliției. Ei s-au ales cu dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă domestică. O tânără, de 29 de ani, din comuna Săulești, a reclamat că a fost bătută de soțul său. Beat fiind, bărbatul în vârstă de 32 de ani a iscat scandal și și-a agresat nevasta. Tânăra nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Tot ieri. polițiștii din Bumbești Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de o tânără despre faptul că mama sa, de 39 de ani, ar avea un conflict cu tatăl său, în vârstă de 42 de ani, ambii din comuna Turcinești.

„Polițiștii prezenți la fața locului au stabilit că, în timp ce se afla la domiciliul comun împreună cu soția sa, bărbatul, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violență asupra femeii și ar fi amenințat-o cu moartea, provocându-i o stare de temere. Victima nu a dorit sa fie transportată la spital pentru acordare de îngrijiri medicale”, a anunțat Poliția Gorj.

În ambele cazuri polițiștii au emis ordine de protecție provizorii, pe o perioadă de 5 zile.



Cititi tot articolul