Un tânăr de 21 de ani, din comuna Telești, a fost reținut, aseară, după ce ar fi furat 1200 de lei. Acesta ar fi intrat într-o brutărie, în vestiarele în care se schimbă angajații și ar fi luat toți banii pe care i-a găsit în hainele acestora. “La data de 28 august, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr de 21 de ani, din comuna Telești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta, în seara de 26 august, ar fi pătruns, fără drept, în vestiarul unei brutării situate în municipiul Târgu-Jiu, localitatea Slobozia, ocazie cu care ar fi sustras suma de 1.200 de lei, din buzunarele pantalonilor a doi angajați ai unității, în vârstă de 35 și 41 de ani, din comuna Telești, respectiv Bălești. Urmează ca astăzi, cel în cauză să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propuneri corespunzătoare”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.