Complexul Energetic Oltenia a reeşalonat datoriile bugetare aferente perioadei ianuarie-aprilie, pentru a putea plăti certificatele de carbon, potrivit unor surse apropiate situaţiei. Eşalonarea a fost făcută pentru patru luni, iar Complexul a lăsat gaj la Fisc două cazane cu morile de cărbune aferente, pentru două grupuri de la termocentrala Turceni, scrie e-nergia.ro
Suma care a fost eşalonată la plată este
de circa 120 de milioane de lei, potrivit sursei citaate, în condiţiile în care
obligaţiile de plată erau de circa 30 de milioane de lei pe lună. CE Oltenia a
gajat la Fisc cu două cazane şi morile de cărbune aferente, ale grupurilor 5 şi
7 de la termocentrala Turceni, potrivit unei decizii a Adunării Generale
Extraordinare a Acţionarilor, care a avut loc la 10 aprilie. Valoarea celor
două active puse gaj este de circa 290 de milioane de lei. CE Oltenia nu are
datorii restante la bugete.
Cel mai probabil, compania a luat
această decizie pentru a putea plăti la timp certificatele de emisii, având de
plată nu mai puţin de 1,4 miliarde de lei, caurmare a creşterii extrem de
puternice (de la 8 la 21 de euro/certificate) iar toate certificatele trebuie
cumpărate până la finalul acestei luni.
Conducerea companiei declarase săptămâna
trecutră că fuseseră cumpărate, până la acea dată, certificate în valoare de
900 de milioane de lei, din fonduri proprii.
De altfel, tot în acest scop, CEO a
încheiat contracte de finanţare cu şase bănci pentru credite în valoare totală
de 500 de milioane de lei, necesare pentru plata certificatelor de emisii. 70%
din aceste credite au garanţia statului, prin Eximbank.
CEO are o capacitate totală instalată de
3.240 MW, operând 11 grupuri în termocentralele Turceni, Rovinari, Işalniţa şi
Craiova 2.
Articolul CE Oltenia a reeşalonat datoriile bugetare, pe patru luni. A lăsat gaj la Fisc două cazane de la Turceni apare prima dată în Impact In Gorj.