Unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti lansaţi de actuala echipă a Universităţii Craiova în fotbalul mare, Andrei Ivan, a revenit în Bănie. Atacantul de 22 de ani se întoarce la Craiova de la echipa unde oltenii l-au vândut în 2017, Krasnodar. Ivan a jucat foarte puţin pentru formaţia din Rusia, fiind împrumutat în sezonul trecut la Rapid Viena. FC Krasnodar l-a cumpărat pentru 3 milioane de euro, dar a intrat în doar 7 meciuri şi a adunat în total 28 de minute pe gazon. La austrieci a înscris 3 goluri în 40 de prezenţe. Fotbalistul va fi ,,leu” pentru următorii 4 ani. Ivan a fost titular la Campionatul European U21, disputat în această vară. Cota sa pe transfermarkt este de 1 milion de euro. Potrivit primelor informaţii, oltenii au achitat pentru transferul definitiv al lui Ivan o sumă mai mare decât valoarea de piaţă. Pe lista Craiovei s-ar afla şi un alt fost jucător al ,,juveţilor”, Alex Băluţă, legitimat la Slavia Praga. Noul manager general, Victor Piţurcă, insistă şi pentru transferurile lui Valerică Găman şi Alex Maxim. Universitatea şi-a propus să cucerească titlul în Liga 1 chiar din acest sezon. Fostul selecţioner a declarat că îşi doreşte cel puţin 4 jucători noi până în iarnă.
Cătălin Pasăre