S-a urcat pe bicicletă având o alcoolemie de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. A ajuns la spital



Polițiștii din Târgu Cărbunești au fost sesizați de reprezentanți ai spitalului din Târgu Cărbunești cu privire la faptul că, la unitatea medicală, s-a prezentat un bărbat, care prezenta leziuni la nivelul feței.

”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reișit faptul că bărbatul, de 58 de ani, din comuna Stejari, în timp ce se deplasa, cu bicicleta, pe DJ 605 A, din direcția Stejari către localitatea Piscoiu, în timp ce cobora o pantă, a pierdut controlul direcției, s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă, pe partea carosabilă, suferind leziuni la nivelul feței.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului” a transmis Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al poliției.

De altfel, în noaptea de 26/27 august, polițiștii din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Târgu Jiu au depistat în trafic un tânăr, de 25 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe strada 23 August, din direcția străzii 9 Mai către strada 1 Decembrie 1918, având o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și în acesată cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

Articolul S-a urcat pe bicicletă având o alcoolemie de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. A ajuns la spital apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul