Membrii Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS) Filiala Gorj, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu, vă așteaptă în zilele 30 și 31 august, începând cu ora 8.00 la Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu pentru sesiuni de donare de sânge. Campania ,,Donează un pic în PLUS” este un apel constant, fiind la cea de-a treia acțiune de acest fel, apel pe care membrii partidului PLUS Gorj îl lansează la nivel local, venind astfel în sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu. Ba mai mult, toate tichetele valorice care vor fi primite de donatorii de sânge vor fi de fapt un cadou pentru copiii din Complexul de servicii comunitare pentru copilul în dificultate Târgu Cărbunești.
,,Credem că este foarte important ca și cetățenii să știe că în România, doar aproximativ 2% din populație donează sânge. O dată la fiecare 3 secunde, un român are nevoie de transfuzii pentru a supraviețui. În sezonul estival, în perioada concediilor, numărul donatorilor scade semnificativ, dar nevoia de sânge rămâne aceeași. Este esențial ca fiecare dintre noi să conștientizeze implicarea civică și socială prin aceste acțiuni de donare de sânge, prin care se pot salva vieți. Am răspuns apelului Centrului de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu și o vom face în continuare, pentru că înțelegem că este o nevoie permanentă. Prin fiecare donare de sânge, se pot salva două vieți, așadar încurajăm gorjenii să se alăture acestei campanii, precum și oricăror altor demersuri similare”, au transmis reprezentanții PLUS Gorj. Gorjenii sunt astfel așteptați în cele două zile, în datele de 30 și 31 august, începând cu ora 8.00, la Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu, din strada 22 Decembrie 1989, nr. 28, Târgu-Jiu.
Izabella Molnar