L-au promovat pe Florescu ca să-l scoată din cursa pentru Târgu-Jiu? Morega: L-au trimis la București ca să scape de el!


Dan Ilie Morega crede că social-democrații l-au trimis pe Ciprian Florescu la București ca să scape de el, în condițiile în care se vorbea tot mai mult despre o candidatură a fostului prefect de Gorj la Primăria Târgu-Jiu, în 2020. ”Numirea în postul de secretar de stat îl îndepărtează un pic de candidatura la Târgu-Jiu” este de părere și Pantelimon Manta. Mihai Weber, însă, continuă să afirme că Ciprian Florescu este una dintre cele mai bune variante pe care PSD le are pentru municipiu, în acest moment.

Exact
când numele îi era foarte vehiculat pentru o candidatură la Primăria Târgu-Jiu,
în 2020, și începuse chiar să ia în calcul intrarea în luptă, Ciprian Florescu
a fost mutat la București, pe un post de secretar de stat în Ministerul
Afacerilor Interne.

Dan Ilie Morega, fost demnitar și lider politic, nu exclude ca Florescu să fi fost promovat pentru a ieși din cărțile unei candidaturi la municipiu. Acum, la PSD, rămân în joc cei doi viceprimari, Aurel Popescu și Adrian Tudor.

Și Pantelimon Manta crede că Ciprian Florescu s-a ”îndepărtat puțin” de candidatura la Primăria Târgu-Jiu, în condițiile în care este obligatoriu pentru un viitor candidat să fie implicat în problemele comunității.

Nici în PSD nu se știe ce vrea conducerea județeană să facă în privința celor două municipii Târgu-Jiu și Motru, deși liderul Mihai Weber și-a anunțat ca obiectiv recâștigarea lor în 2020. Primarul
Ion Bârcă este de părere că Ciprian Florescu rămâne o variantă pentru
Târgu-Jiu.

Alin
Văcaru, deputat Pro România, prieten de-ai lui Ciprian Florescu, spune că
promovarea la București este un lucru la care  fostul prefect aspira de mult timp.

”Mi-aș dori să rămână în București să-și facă acolo cariera” declară Văcaru.  

La PSD
Gorj domnește incertitudinea privind viitorul candidat la Primăria Târgu-Jiu,
deși mai sunt 8 luni până la campania electorală pentru alegerile locale iar de
votul din municipiu depinde majoritatea de la Consiliul Județean. Liderul Mihai
Weber zice că fostul prefect Ciprian Florescu rămâne în cărți pentru primărie
și poate face politica orașului și de la București.    

Weber ține să precizeze că toate investițiile din Târgu-Jiu au fost demarate pe vremea fostei administrații PSD a orașului.



Cititi tot articolul