Un copil de 13 ani, pasager într-un autoturism și alte două persoane au ajuns, în noaptea de joi spre vineri, la spital, după ce mașina în care se aflau s-a oprit într-un stâlp. Polițiștii au stabilit că la volan se afla un tânăr de 20 de ani, care consumase băuturi alcoolice. Accidentul a avut loc pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu.,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din direcția Iezureni către centru, a schimbat brusc direcția de mers spre stânga, a intrat pe contrasens părăsind partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. În urma impactului a rezultat rănirea a trei tineri, cu vârste cuprinse între 13 și 21 de ani, toți din municipiul Târgu-Jiu. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.15 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.