O femeie de 39 de ani din Padeș, ajunsă în Târgu-Jiu cu trei copii minori, a fost ridicată de poliție, vineri după-amiază, dintr-o farmacie din zona CAM, după ce o tânără a sesizat că respectiva a agresat-o în scara blocului, fără vreun motiv. Reclamanta le-a spus polițiștilor că femeia în cauză, ținând un bebeluș în brațe, și doi copii de mână, i-ar fi bătut la ușă, fără motiv, ca apoi să o aștepte în scara blocului și să o agreseze. Mai exact, respectiva a sărit asupra locatarei și a zgâriat-o, victima cerând ajutorul poliției. Reclamata a fost găsită apoi într-o farmacie din zonă și condusă, cu greu, la poliție.
Comportamentul ciudat al unei femei de 39 de ani din Padeș a fost taxat de poliție cu un dosar penal. Mai exact, individa însoțită de trei copii, bătea pe la ușile unui bloc din CAM, aparent fără motiv, ea solicitând însă mila locatarilor.
Cum o locatară nu s-a lăsat înduplecată de imaginea afișată, aceasta i-a aplicat o corecție după ce tânăra plecată la magazin s-a întors acasă.
Mai exact, individa a așteptat-o în scara blocului și a sărit asupra ei. Inițial, s-a crezut că aceasta a folosit un cuțit pentru a o tăia pe tânăra de 20 de ani pe față.
La scurt timp după incident, agresoarea a fost găsită într-o farmacie din zona CAM, aceasta nereușind să se îndepărteze prea mult de locul incidentului. Șase polițiști au ridicat-o din farmacie pentru a o duce la poliție. Inițial, aceasta a încercat să fugă din mașina de poliție.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru lovire și alte violențe sub supravegherea unui procuror de la Parchetul Târgu-Jiu.
A.STOICA