Foi:
10 ouă, 200 g. zahăr, 2 pachețele zahăr vanilinat (20 g.), 5 linguri pline cu gris instant pentru bebeluși sau 5 linguri de pesmet alb fin, 5 linguri pline cu făină, 5 linguri pline cu cacao amară, 5 linguri miere (de salcâm), 1,5 pac. de praf de copt (15 g.), 1 praf de sare, 50 ml. lapte, 270 ml. ulei.
Crema:
700 ml. smântână dulce pentru frișcă, 1 pachețel de gelatină instant sau 2 pachețele de întăritor de frișcă, 3 linguri lapte condensat sau simplu, 2 linguri miere, 1/2 lingură esență de vanilie sau 2 plicuri de zahăr vanilinat.
Glazura 1 (peste cremă)
120 g. ciocolată cu lapte sau amăruie, 70 g. unt, 1 lingură apă, 2 linguri ulei.
Glazura 2 (pentru finisarea prăjiturii)
220 g. ciocolată cu lapte sau amăruie, 100 g. unt, 3 linguri ulei, 1 lingură apă, 1 lingură zahăr praf.
Mod de preparare:
Pentru blat se separă ouăle, se bat cele 10 gălbenușuri cu zahărul și cu zahărul vanilinat câteva minute pe viteza cea mai mare până amestecul e o cremă densă. Se adaugă făina, praful de copt, cacaua și grisul. Se mixează ușor… se adaugă laptele, uleiul și mierea. Se amestecă ușor cu cele 10 albușuri bătute ca zăpada (spumă tare) cu praful de sare. Se coc foile pe rând, la 175 grade. Se lasă să se răcească fără a îndepărta hârtia. Între timp se prepară glazura 1, din toate ingredientele care se amestecă pe foc, topindu-le, fără a fierbe. Se lasă deoparte să se răcorească. Se mixează frișca pe viteza mare până se întărește bine. Se adaugă gelatina sau 2 pachețele de întăritor de frișcă. Se adaugă laptele (se poate folosi și lapte condensat) mierea, esența și se mixează din nou bine.
Asamblare
– pe una dintre foi se pune jumătate din cremă, netezind foarte bine, ajutându-ne, la nevoie, de un cuțit umed cu lamă lungă.
– peste cremă se pune glazura preparată, păstrată la temperatura camerei, apoi se pune prăjitura la congelator câteva minute, doar cât să se întărească glazura.
Între timp se prepară glazura 2…identic ca și prima, din toate ingredientele specificate. Se scoate prăjitura cu glazura întărită din congelator și deasupra se pune, lingură cu lingură, restul de cremă, nivelând foarte bine suprafața. Peste cremă se răstoarnă a doua foaie, cu hârtia în sus, se apasă ușor pe toată suprafața hârtiei ca să adere foaia la cremă, apoi se îndepărtează hârtia. Suprafața prăjiturii se glasează cu glazura 2 și se pune din nou la congelator până la întărirea acesteia. Se taie cu un cuțit înmuiat mereu în apă fierbinte.
Poftă bună!
Alexandra Cruceru