-Rep. Domnule Doctor, Cornel Munteanu, aş începe un interviu cu dumneavoastră cu întrebarea: «Ce mai faceţi?», care s-ar concretiza în ideea, ce mai faceţi bine pentru sănătatea oamenilor?
-C.M. Domnule profesor, spre folosul oamenilor, consult oameni bolnavi, dau reţete, prescriu tratamente, stabilesc diagnostice, discut cu pacienţii, într-un cuvânt, încă mai profesez! Asta am făcut mereu şi acest lucru voi face, cât se va putea!
-Rep. Cu alte cuvinte, sunteţi acelaşi om folositor oamenilor!
-C.M. V-am spus, fac acest lucru, cât se va putea!
-Rep. Totuşi, în lumea aceasta în care trăim, bulversată de atâtea provocări, marcată de atâtea traume fizice şi psihice, cum îşi mai află locul potrivit, un om care îşi respectă profesia, un om ca dumneavoastră, un medic al datoriei împlinite, atâta vreme cât incompetenţa şi sărăcia spirituală domină în viaţa societăţii româneşti?
-C.M. Mai întâi, trebuie să te protejezi de influenţele «toxice», de discuţiile neavenite, de invidiile şi de certurile politice! Mă surprinde răutatea oamenilor, invidia unora, dar, acum am suficientă experienţă ca să reuşesc să mă ţin de-o parte! Şi cred că nici nu mă mai invidiază prea mulţi!
,,Te dăruieşti oamenilor şi ei simt acest lucru, că te pui în slujba lor”!
-Rep. Dacă reuşiţi să fiţi cât mai departe de asemenea oameni «toxici», înseamnă că vă străduiţi, încă, să fiţi cât mai aproape de oamenii care fac binele, am înţeles cu pertinenţă precizarea dumneavoastră?
-C.M. Să spunem că da! Iar, dacă intenţionez ca să mă protejez şi pe mine, atunci vă dau dreptate!
-Rep. Sunteţi omul care protejează, în primul rând, semenii! Prin vocaţie şi prin profesie, sunteţi un om dăruit oamenilor, chiar şi atunci când vă gândiţi la vânătoarea de…căprioare!
-C.M. Sigur, te dăruieşti oamenilor şi ei simt acest lucru, că te pui în slujba lor, dar, pentru tine, ca om, e bine să te protejezi de anumiţi oameni malefici din jur, pentru că spre deosebire de altădată, parcă acum răutatea a răbufnit mai mult! Astăzi, toţi se cred deştepţi, toţi se cred capabili, aproape indivizi atoateştiutori!
-Rep. Sună ca o epigramă «şarja» dumneavoastră, domnule doctor!
-C.M. E posibil, dar, parcă nu te mai ascultă nimeni, puţini sunt dispuşi ca să-ţi urmeze sfaturile…
-Rep. Şi mai sună ca o tragere de mânecă, domnule doctor, pentru că şi eu sunt un indisciplinat între pacienţii dumneavoastră şi nu prea urmez cu stricteţe sfaturile privitoare la tratamentul pe care mi-l recomandaţi, dar, să ştiţi că anumite pastile mă deranjează la stomac! Sunt conştient că sfatul dumneavoastră e cel mai bun! În general, mai aveţi încredere în oameni?
-C.M. Absolut, absolut! Fără încredere nu se poate face mare lucru! Dar, omului din faţa ta, parcă îi este greu să creadă că tu ai mai multe cunoştinţe, mai multă experienţă şi poţi vedea lucrurile mai bine decât el! Aş spune că e un fel de egoism, dar şi o lipsă de educaţie şi de cultură! Un om, cu cât este mai cunoscător în ale profesiei şi ale vieţii, devine mai înţelegător, mai modest, mai binevoitor şi mai bine intenţionat!
-Rep. Un astfel de om, vi se pare mai dificil de tratat şi de vindecat?
-C.M. Dacă e mai puţin dispus ca să primească sfaturi, fără să accepte faptul că există oameni care pot mai mult şi mai bine decât el!
-Rep. Care ar fi cauza unei asemenea decăderi morale, dacă se poate spune astfel?
-C.M. Oamenii nu mai preţuiesc învăţătura, şcoala se absolvă uşor, fără un efort prea mare…
-Rep. Cu efortul financiar măsurat în bani!
-C.M. Nu ştiu dacă neapărat cu bani, dar, ştiu că pe vremea mea, pica la un examen o grupă întreagă de studenţi, era o exigenţă formidabilă! Nu îndrăzneai să pui o «pilă» unui profesor ca să te treacă la examen sau să-ţi dea o notă mare! Aunci, lipsind cultura, lipsind învăţătura, lipsind educaţia, pentru că stai să te gândeşti că acum oamenii sunt liberi şi neîngrădiţi de nimic, mulţi cred că pot face orice, nu mai au frică, nici de lege, nici de Dumnezeu!
-Rep. Puteţi avea şi exemple pentru a ilustra ceea ce spuneţi?
-C.M. Exemple? Uitaţi-vă la clasa politică!
-Rep. La conturarea unui astfel de tablou, care este rolul oamenilor mari, a personalităţilor în crearea unei civilizaţii autentice?
-C.M. Întotdeauna, mi-a plăcut să ştiu cât mai multe lucruri despre marile personalităţi, iar despre personalităţile locale, ale judeţului nostru, mi se pare o datorie sfântă să-i aduci în atenţie pentru neuitare!
,,Mă bucur că încă mai pot să le fiu de ajutor oamenilor, pentru că trăiesc în mijlocul lor”
-Rep. Domnule doctor, care ar putea fi medicamentele miraculoase ale vindecării bolilor grave ale acestei lumi bolnave în care trăim?
-C.M. Întrebarea este foarte grea!
-Rep. Cu atât mai greu poate fi răspunsul!
-C.M. Pentru a răspunde, poate ar trebui s-o luăm de la «zero», dar, cum ajungem la acest «zero» problematic? Ar trebui măcar cincizeci de ani de acum încolo, ca să piară oamenii cu mentalităţile păguboase de astăzi, mă refer la oamenii fără nici un Dumnezeu! Ar trebui să vină oameni noi, care să readucă învăţământul la ceea ce a fost cândva, la loc de cinste, mai ales la frica de Dumnezeu care a fost odinioară! Cine va putea face treaba aceasta? Probabil că va veni cineva, am încredere! Va trebui să vină un om ales, aşa cum a fost Domnitorul Cuza pentru ţară, Carol I sau Ferdinand, pentru că va trebui ca la momentul acesta, când ne-a ajuns «cuţitul la os», poate să apară cineva care să salveze situaţia! Nu ştiu, cine ar putea fi!
-Rep. Un Vlad Ţepeş? Poate un Tudor Vladimirescu?
-C.M. Mai curând un Ţepeş, ne trebuie! Ar avea motive destule să tragă în ţeapă neoamenii din lumea de astăzi!
-Rep. Pentru că timpul fuge ireparabil şi doctorul Cornel Munteanu se află într-o luptă continuă cu maladiile veacului, aş dori să ne spuneţi ceva despre proiectele dumneavoastră, ca nişte gânduri care vă neliniştesc şi poate vă creează o stare de insomnie?
-C.M. Nu am proiecte care să-mi producă insomnie, dar, mă bucur că încă mai pot să le fiu de ajutor oamenilor, pentru că trăiesc în mijlocul lor, parcă le simt durerile sufleteşti şi trupeşti, cât pot de mult!
-Rep. Mai aveţi şi timp liber, de exemplu, la vânătoare de…căprioare?
-C.M. Da, mai merg şi la vânătoare de căprioare, de iepuri şi de fazani, dar, «căprioarele» s-au cam dus…
-Rep. Dar, vremea lor…n-a apus!
-C.M. Fiindcă m-aţi întrebat de proiecte, voi publica în curând o plachetă de epigrame şi mă gândesc la un fel de proză despre individul de proastă calitate care m-a înşelat şi pe mine şi pe alţii!
-Rep. Câţi astfel de indivizi sunt în societatea noastră, domnule doctor! Au loc în camera aceasta în care ne aflăm?
-C.M. Ce cameră, domnule, poate cât Camera…Deputaţilor, cât o lume rătăcită! Aşa cum v-am spus, public în curând o nouă plachetă de epigrame! (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA