Pictură și Grafică în vârf de munte. Artiști din străinătate prezenți la Simpozionul Internaţional de Sculptură, Pictură și Grafică



Stațiunea montană Rânca va găzdui Atelierul de Pictură și Grafică din cadrul Simpozionului Internaţional de Sculptură, Pictură și Grafică. Acesta se va desfăşura în perioada 26 august – 3 septembrie.
La Rânca sunt așteptați patru artişti plastici profesionişti, din România, Serbia și Ungaria: Mircia Dumitrescu și Dan Palade (România), Milan Jakšić (Serbia) și Antal Vasarhelyi (Ungaria). Mircia Dumitrescu este un artist complet și complex, grafician, pictor și sculptor deopotrivă. Este doctor în arte vizuale, membru corespondent al Academiei Române, cadru universitar al Academiei de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Dintre numeroasele premii și distincții primite de-a lungul anilor, se detașează două: Premiul Fundației Naționale pentru Știință și Artă din București (FNSA), pentru faximilarea integrală a Manuscriselor Mihai Eminescu și Ordinul pentru merit în grad de Cavaler (2003). Prezența sa în cadrul Atelierelor Brâncuși va da o greutate și importanță deosebite manifestării.

Pictorul Dan Palade este membru al UAP din România și participant la numeroase expoziții personale și de grup. Numai după anul 2000, CV-ul său numără peste 40 de astfel de expoziții, în țară și în străinătate. Despre pictura lui Palade, pr. Ioan Bizău a spus: „Omul duhovnicesc vede în toate structurile şi lucrurile lumii o scară tainică a înţelesurilor care urcă până la Dumnezeu. În acelaşi timp, un astfel de om trăieşte cu bucuria de a-l vedea pe Creatorul şi Proniatorul lumii în toate lucrurile şi fenomenele ei. Având o perspectivă spirituală asupra realităţii înconjurătoare, Dan Palade este preocupat de fineţea desenului şi de transparenţa culorilor, ceea ce înseamnă înduhovnicirea lor. În lucrările sale culoarea se exprimă deopotrivă liric şi ascetic”.

Milan Jakšić locuiește în Pančevo, Serbia, este absolvent al Facultății de Arte Plastice din Novi Sad și numără până în prezent participări la peste 400 de expoziții colective și 33 individuale, în țara natală și în străinătate. A participat, de asemenea, la proiecte internaționale organizate în Germania, Anglia, Italia, Austria, Franța, China. Împreună cu Nada Denić a pus bazele International Graphic Biennial EX LIBRIS, din 2006 și al Bienalei de desene din Serbia, începând cu 2007.
Graficianul Antal Vasarhelyi este originar din Satu Mare. A studiat arta și grafica la București, dar în anul 1979 s-a mutat la Budapesta, unde trăiește și lucrează și în prezent. A organizat și curatoriat numeroase expoziții; de asemenea, a participat la numeroase expoziții personale și de grup. Din anul 2000 este director al Uniunii Maghiare a Gravorilor și Litografilor și al Galeriei IX.
Deschiderea oficială a Atelierului de pictură și grafică va avea loc în data de 26 august, ora 13:00, la Complex Panoramic din Rânca.

Articolul Pictură și Grafică în vârf de munte. Artiști din străinătate prezenți la Simpozionul Internaţional de Sculptură, Pictură și Grafică apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul