Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au prins în flagrant delict, un bărbat, de 65 de ani, din comuna Godineşti având asupra sa, într-un coş de cumpărături, cinci parfumuri de diferite mărci.
”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că bărbatul ar fi sustras produsele, în valoare de 335 lei, din incinta unei societăți comerciale din Motru. La sediul poliţiei au fost chemaţi reprezentanţii societăţii comerciale, ocazie cu care polițiștii le-au predat bunurilor, prejudiciul fiind astfel recuperat.
În urma verificărilor amănunțite, poliţiștii au constatat faptul că în aceeași dimineață, bărbatul ar mai fi intrat în incinta aceleiași societăți comerciale, de unde ar mai fi sustras alte patru parfumuri, de diferite mărci, în valoare de 259 lei, pe care le-a depozitat în autoturismul proprietate personală, identificat pe bulevardul Trandafirilor din localitate. Și aceste produse au fost ridicate de polițiști şi predate reprezentanţilor societății comerciale, prejudiciul fiind recuperat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt” a transmis Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.
Articolul Bărbat cercetat pentru furt de parfumuri apare prima dată în Impact In Gorj.