33 de persoane cu dizabilități din județul Gorj au participat, ieri, la un concurs de pescuit organizat de Asociația Persoanelor cu Handicap din Oltenia. Competiția, care se află la cea de-a noua ediție, s-a desfășurat la lacul din incinta societății România Hidro Service, din Târgu Jiu. Persoanele cu dizabilități au fost încântate că au putut participa la această competiție. „Anul trecu am câștigat locul II și sper ca și în acest an să obțin un premiu. Este al nouălea an în care particip. Pescuitul începe să devină o pasiune. A început cu o joacă, dar începe să-mi placă din ce în ce mai mult“, a spus Florentina Titiroagă.
„A fost o experiență frumoasă. Am prins doi pești“, a spus Ion Șoșoi.
Câștigătorul competiției a fost Neluțu Trandafir, cântărețul de muzică populară aflat în scaunul cu rotile. „A fost o relaxare și, din fericire, am prins și pește. Este o întâlnire a persoanelor cu dizabilități. Nu sunt un pescar, dar este un mod frumos de petrecere a timpului liber“, ne-a spus câștigătorul.
„Și noi suntem pescari“
Daniel Andrei, directorul Centrului de zi „Christian“ pentru persoane cu dizabilități, a spus că acțiunea a fost un succes: „Au participat peste 50 de persoane, cu tot cu însoțitori. Concursul se numește „Și noi suntem pescari“. Am fost primiți de către doamna Mirela Păduraru, căreia îi mulțumim. Domnul Ionică de la Optica a suportat valoarea premiilor. Am avut două grupe, fete și băieți. Au fost oferite premii pentru cel mai bătrân participant și pentru cel mai tânăr.
Acest eveniment s-a desfășurat într-o atmosferă relaxantă , am socializat și ne-am simțit bine. Cu toții ne-am simțit bine. Au fost persoane care au participat pentru prima dată la această competiție și aui fost mai mult decât încântate. Ne propunem să continuăm astfel de evenimente, pentru că ieșirile în natură sunt foarte potrivite pentru relațiile noastre și creșterea comunității persoanelor cu dizabilități“.
Pe 19 august, Asociația Persoanelor cu Handicap din Oltenia oferă pentru beneficiarii Centrului de zi o excursie la salina Ocnele Mari.
Articolul Concurs de pescuit pentru persoanele cu dizabilități. „Începe să-mi placă din ce în ce mai mult“ apare prima dată în Impact In Gorj.