S-a deschis Tabăra Națională “Tinerii Dansează”, de la Săcelu


Cea de-a cincea ediție a Taberei Naționale “Tinerii Dansează” a debutat, luni, la Săcelu. Manifestarea se va încheia pe 18 august. Tot ieri au ajuns la Săcelu și cei 50 de tineri din județele Dolj, Gorj, Mehedinți și Hunedoara, ce s-au înscris la ediția din acest an a taberei.

Organizatorii ediţiei cu numărul cinci a Taberei Naţionale “Tinerii Dansează” sunt Ministerul Tineretului şi Sportului, precum şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Gorj. Unele dintre punctele de maximă atracţie în evenimentele organizate de DJST-uri şi de alte instituţii îl constituie momentele de dans. Prin dans, tinerii se exprimă, comunică, interacţionează, îşi pun în valoare aptitudinile artistice şi îşi sporesc stima de sine. Tabăra Naţională “Tinerii dansează” oferă persoanelor cu aptitudini în domeniul dansului oportunitatea de a satisface nevoia de informare despre diversele stiluri de dans, de formare în domeniul dansului, nevoia de recunoaştere şi de valorizare a aptitudinilor artistice, informare asupra reperelor şi standardelor în domeniul dansului, de integrare a dansului în educaţie, nevoia de includere. Toate formele de manifestare ale dansului urmăresc același lucru: formarea unei ţinute corecte; îmbunătăţirea supleţei şi dezvoltarea mobilităţii articulare; educarea schemei corporale, educarea simţului echilibrului; orientarea spaţio-temporală; stimularea expresivităţii corporale prin formarea capacităţii de a reda un gest, însoţit de emoţia, trăirea, atitudinea, sentimentele, starea adecvată impusă; stimularea creativităţii şi imaginaţiei prin participarea activă la realizarea compoziţiei coregrafice; educarea ritmicităţii şi muzicalităţii motrice; încurajarea comunicării cu ceilalţi, urmărindu-se astfel integrarea fiecărui individ în colectiv.

 



Cititi tot articolul