Tragedii în lanț, drame, emoție cât cuprinde, revoltă națională! La dimensiunea evenimentelor din Caracal contribuie din plin televiziunile, ziarele și mai ales comentatorii de serviciu atoateștiutori în toate domeniile. Aveam de gând ca, la vârsta mea, cu credința că eu mi-am făcut datoria față de țară, să-mi recapăt liniștea și să mă detașez de asemenea evenimente. Cum sângele apă nu se face, cum sângele din mine a fost contaminat cu germeni anticriminali în cei peste 37 de ani trăiți majoritar ca ofițer de poliție judiciară și cum, după trecerea în rezervă, am rămas conectat la frontul luptei anticriminale predând criminologia multor generații de studenți, iată că acum clocotește și mă împinge la a pune mâna pe condei, că de alte mijloace nu mai dispun și să supun opiniei publice câteva reflecții din spatele frontului cu gândul că, dacă vor vedea lumina tiparului, vor fi cuiva de folos.O primă concluzie desprinsă din cazul de la Caracal, este convingerea mea că acel monstru nu și-a început activitatea criminală în anul 2019. Sunt suficiente argumente de ordin doctrinar criminologic care conduc la această concluzie. Psihopatul sexual nu capătă această boală la 65 de ani.Psihopatia sexuală provine din anii pubertății și ai adolescenței. Lipsa de educație, de sprijin din partea educatorilor și incapacitatea de integrare, îl face pe individ să se simtă frustrat. De modul în care tânărul își formează libidoul sexual în această etapă a vieții, așa se va comporta toată viața, spunea întemeietorul psihanalizei Siegmund Freud. El nu va putea poseda o femeie decât prin violență, decât prin a o obliga.
Așa că, dacă un psiholog bun, anchetatorul trebuie să fie și un psiholog bun, va putea intra în sufletul lui, îl va inhiba, cum spuneam noi când anchetam și va afla multe năstrușnicii de la acest Popicu. Desigur, nu toate fetele dispărute sunt victimele lui, dar convingerea mea intimă și fermă este că a mai săvârșit asemenea crime în anii precedenți. Citesc pe el acest lucru. Așez convingerii mele expertiza proprie în anchetarea a sute, poate chiar mii de omoruri și morți suspecte, iar colegii mei din Gorj, Giurgiu, Brașov și pe unde profesia mi-a mai purtat pașii, o pot confirma. Nu trebuie abandonată cercetarea amănunțită a acelui om de curte al criminalului, pârlit pe mâini, audiat și lăsat „să mai ascundă ce se mai poate”. Tot astfel, existând certitudinea că a ucis unele fete, nu trebuie eliminată ipoteza legăturii lui cu grupuri infracționale pedofile, trafic de femei etc.
Totul este ca cei care se ocupă de caz să nu se mulțumească cu puținul pe care-l varsă cu lingurița acest infractor maniaco-sexual. Totul este să persevereze și mai ales să se vrea aflarea adevărului. Zic să se vrea, pentru că am întâlnit cazuri în care nu se vrea cercetarea completă a activității criminale. Dacă cineva mă va întreba voi vorbi pe larg despre astfel de cazuri, chiar contemporane.Și mai citesc ceva. Dacă până acum îi mergea „afacerea” si se părea că e perfectă, omul a început să se preocupe de consecințele acesteia, știind ce-l așteaptă după gratii. Așa că, ieșirile lui către Dunăre, către Olt, către cine știe ce clădiri înalte unde i-o mai duce pe anchetatori după „urme”, nu sunt deturnări ale anchetei, ci alibiuri pentru a-și căuta un loc unde, într-un moment de neatenție să-și curme viața. Este un semnal care vine din numeroase tentative de acest gen pe care le-am întâlnit. Popicu, o fi el nebun, dar nu-i prost!Un alt aspect, la fel de revoltător, se referă la modul în care s-a acționat în cazul care ține țara la televizor.Am dedus multe din cele auzite și văzute. Lipsă de răspundere, nepricepere, nema empatie, multă prostie, dar și aroganță, îngâmfare. Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul! Ai senzația că s-a mai răsturnat o căruță cu proști la Caracal! Stați puțin că o să apară prezicătoarele și ghicitoarele, o să ne spună ele unde sunt fetele și să-i vezi atunci pe Louis de Funes cu ceata după el alergând în toate direcțiile ca nebunii !
Încerc pe hârtie câteva aspecte și mă raportez la modul de lucru și procedurile judiciare de pe timpul meu. Mai întâi, că la sesizarea unui eveniment, prima urgență a noastră era raportarea evenimentului până la cel mai înalt nivel. În cel mult 4 ore, evenimentele grave trebuiau să fie pe masa președintelui țării. Filiera era cea normală – din treaptă în treaptă, de jos în sus și nu așa, că sună polițistul din stradă la președinte! IGM/IGPR-ul lua cunoștință în câteva minute, iar ministrul în următoarele câteva minute. Categoric, trebuia o minimă documentare pentru că nu puteai pune țara pe foc cu alarme false. A se avea în vedere că noi nu dispuneam de faxuri, de telefoane mobile, internet etc., singurele mijloace erau telexul și telefonul fix prin vocabula „n-am liber” a telefonistelor era mesajul de întâmpinare. Și, totuși, informarea se realiza cu mare operativitate!
Așa că prima dezamăgire pentru mine a fost declarația Dlui Ministru al internelor: „eu am aflat târziu, abia azi după masă”! Adică la peste 27 de ore de la alarma disperată dată de victimă prin 112, adică, după ce se urniseră efective din toate structurile de sub comanda sa, chiar dacă s-au deplasat acolo degeaba, că au păzit gardurile suspectului ore întregi să nu vină vulpea la găini din stufărișul ce-i înconjura casa. Domnul Ministru află de eveniment, în după masa celei de a doua zi, după ce și-a consumat agenda cu vizitele prin unități. Mai adăugăm și orele anterioare de la reclamarea dispariției minorei de către familia acesteia și vom avea imaginea unui ministru de interne izolat într-un turn de sticlă, a se numi jilț, protejat de subalterni să nu fie deranjat.
Apoi vine la fața locului în toiul luptei, taie și spânzură, timorează pe toată lumea și să vedem cine mai are puterea să se concentreze asupra evenimentului aflat în derularea cercetării criminalistice. Este ca și cum, în timpul meciului, antrenorul se supără pe toți jucătorii și-i scoate de pe teren. Nu-l interesează rezultatul meciului!
Are Dl Ministru, cu expertiză în cu totul alt domeniu, cunoștințe despre investigații, despre cercetarea criminalistică a locului faptei, identificarea, fixarea, ridicarea, conservarea și prelucrarea urmelor, reguli de proceduri judiciare, noțiuni de psihologie judiciară etc.
Avea în buzunar, dl ministru, înlocuitori pregătiți să-i pună în locul destituiților? Nu mai avea răbdare 2-3 zile pentru o prealabilă documentare? A respectat Dl ministru Codul muncii și Statutul polițistului ? „Un conducător trebuie să știe trei lucruri: că el conduce oameni, că el conduce după legi și că nu va conduce pentru totdeauna!, glăsuiește filozoful. Atât despre acest punct. Prin urmare, sistemul informațional intern, referindu-mă în principal la poliție care-mi este imprimată-n sânge, nu funcționează. Nu se raportează evenimentele, nu se iau măsuri pentru neraportarea promptă a evenimentelor, de aici lipsa de răspundere a primilor sesizați, nu se controlează atitudinea acestora față de reclamanți, în multe cazuri nu este perceput corect pericolul evenimentului sesizat. O fi indolență, o fi nepricepere? Treaba lor și vai de victimele unor infracțiuni! Vorba care circulă frecvent .„degeaba reclami că nu te ia nimeni în seamă!” a devenit cotidiană. Am învățat un lucru, un comandant de poliție, valabil și pentru orice alt comandant, dacă stăpânește poarta, dispeceratul, registratura și arestul, are actul de comandă în mână!
Două vorbe și despre 112. Avantajul este că-i un număr ușor de reținut. În rest, o dezamăgire națională, bani cheltuiți degeaba. Din lamentabila prestație a șefului din STS în fața Comisiei parlamentare de ieri, gângănită, cu pauze în gândire și fără coerență, aveam să aflăm că ei nu pot localiza decât apelurile din telefonia fixă, adică ne aflăm cam în secolul trecut cu localizările. Apoi, interpelările excesive al operatoarelor anihilează scopul înființării sistemului de alertare prin 112, respectiv urgența în sesizare, informare și intervenție. Am pățit-o personal când, văzând că un bărbat își dă duhul pe o bancă din parc, am sunat pentru intervenția unei ambulanțe. Cu numele și prenumele personal, cu numărul meu de telefon afișat pe ecranul receptor, am comunicat până și aleea cu banca pe care se afla muribundul. Mi-au fost puse zeci de întrebări, convorbirea a durat cel puțin 4-5 minute, până când am spus răstit: – doamnă, mă uit la el cum își dă duhul și d-ta mă interoghezi de cinci minute!Un al doilea aspect. La sesizarea unui eveniment, funcție de gravitatea cazului, echipa operativă din graficul pentru intervenții trântea ușile la dulapuri, la birou și în 4 minute, mai ceva ca la pompieri, era în drum spre locul faptei. Dintotdeauna, dacă evenimentul o impunea, echipei i se alătura procurorul criminalist, chiar și medicul legist. Era ordin ca la evenimente grave: omor, tâlhărie, viol, etc., șeful serviciului judiciar să nu lipsească. Ba chiar mergeau și șefii județului care aduceau întăriri.
Primul lucru era asigurarea pazei locului faptei, așa încât nimeni să nu pătrundă și să distrugă urmele infracțiunii, rampa de lansare în orice anchetă. Echipa cerceta locul faptei în liniște și nimeni nu intra în câmpul infracțiunii, indiferent de rangul avut: comandanți, primari, directori, politruci etc. Concomitent, în exteriorul locului faptei, în proxima vecinătate, dar și în adâncime, se efectuau investigații, se ascultau martori etc. Curioși erau, au fost și vor fi, dar erau ținuți la distanță explicându-se importanța activității de cercetare. Emoție a fost dintotdeauna. Eu văd în acest mod de lucru responsabilitate și profesionalism.Nu comentez cele petrecute la Caracal, că s-au spus destule pe această temă. Aș spune doar că furnizarea în spațiul public a unor elemente esențiale din anchetă, dăunează grav însăși anchetei. Că a declarat așa, că nu a scos o vorbă, că s-a găsit un cercel, că victima a sunat la 112 de pe un telefon care nu-i aparținea, etc., pas cu pas, ies în public informații dinlăuntrul anchetei precum ies covrigii pe bandă din cuptor. Rău! Foarte rău! Autorul necunoscut, complicii își iau măsuri, distrug probe, dispar. Nu-i productivă nici ieșirea pe post a procurorilor, polițiștilor. Unii o fac pentru imagine, dar nu realizează că ce comunică azi nu mai este valabil mâine? Pe unde vor scoate cămașa?
Paradoxul este că, un avocat, pentru a intra în posesia unor informații din dosar, trebuie să facă cereri, uneori repetate, să aștepte aprobări, iar când primește o copie de pe declarația unui martor, aceasta este trunchiată prin acoperirea cu cariocă neagră a primei pagini, pentru a nu afla ce, ceea ce știe toată lumea de la televizor?
Nu sunt de acord nici cu avocații care dau în public mersul unei anchete. Poate o fac pentru reclamă, dar furnizarea de informații din anchetă îi favorizează delictual pe clienții lor, îi ajută pe eventualii complici să-și ia măsuri, să-și creeze alibiuri. Așa s-a ajuns ca lumea să-i perceapă pe avocați ca fiind complici ai activității delictuale. Apărarea trebuie făcută în fața anchetatorului, în fața judecătorului și nu la televizor.
(Va urma)
General în retragere, ION STAICU
Doctor în drept, avocat
