Nicolae Bobu, zis Elvis, a fost arestat preventiv de către Tribunalul Gorj pe o perioadă de 30 de zile pentru trafic de droguri și conducere fără permis. Oamenii legii au efectuat în acest dosar penal pentru percheziţii în municipiul Târgu Jiu şi comuna Arcani într-un dosar de trafic de droguri.
„Admite propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului BOBU NICOLAE, zis Elvis, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată, prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 C.pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10.08.2019 ?i până la data de 08.09.2019, inclusiv“, se arată în hotărârea instanței de judecată.
Ce s-a găsit în urma perchezițiilor
Oamenii legii au pus în executare 14 mandate de aducere pe numele persoanelor care prezintă interes în cauză şi continuă cercetările pentru luarea măsurilor legale care se impun. „Din cercetări a reieşit faptul că, în anul 2019, doi bărbaţi, de 30 şi 32 de ani, ambii din municipiul Târgu Jiu, ar fi achiziţionat diferite cantităţi de canabis, pentru a le comercializa. După procurarea drogurilor, cei doi tineri le-ar fi porţionat, cântărit şi ambalat, iar ulterior, le-ar fi vândut către consumatori din judeţul Gorj. În urma percheziţiilor domiciliare, poliţiştii au ridicat 5 pliculeţe transparente de plastic cu închidere ziplock, ce conţineau o substanţă sub formă de pulbere de culoare albă, 2 pliculeţe de plastic cu închidere ziplock care conţineau fragmente vegetale de culoare verde-olive, tip mugur aproximativ 1.180 gr. fragmente vegetale de culoare verde-olive, tip mugur, aflate într-un borcan de sticlă. De asemenea, au fost indisponibilizate două pachete de foiţe şi un pachet de filtre pentru confecţionat ţigări în mod artizanal, 10 telefoane mobile cu cartelele aferente, o agendă cu înscrisuri, aproximativ 1.200 de pliculeţe de plastic transparente cu închidere ziplock, un cântar de precizie, un grinder metalic de mărunţit şi 2.900 de lei“, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Gorj.
Articolul Târgujian arestat pentru trafic de droguri. Polițiștii au efectuat opt percheziții apare prima dată în Impact In Gorj.