S-a încheiat perioada de înscriere la Universitatea „Constantin Brâncuși“. Câți tineri au devenit studenți



Aproape 1.000 de tineri au devenit studenți ai Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu. Numărul celor care se vor înscrie la instituția de învățământ superior ar putea să fie cel mai mare din ultimii șase ani.

„La Facultatea de Științe Economice studii cu licență s-au înscris 137 de persoane, din care 121 au confirmat. La master s-au înscris 119 de persoane și 98 au confirmat. La Facultatea Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică, pentru domeniul de liceul s-au înscris 455 de persoane și 316 au confirmat, iar la master s-au înscris 250 de persoane și 134 au confirmat. La Facultatea de Științe Medicale și comportamentale s-au înscris 195 de persoane și 138 au confirmat, iar master au fost 29 de înscriși, dintre care 25 au confirmat. La Facultatea de Ingineri, pentru licență au fost 135 de înscrieri și 112 confirmați, în timp ce la master au confirmat 40 de persoane“, a spus Iulian Țimpea, purtătorul de cuvânt al Universității „Constantin Brâncuși“.

Cea mai bună admitere din ultimii șase ani

Cea mai mare concurență a fost pentru Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale, la specializarea de Asistent Medical Generalist, precum și la Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică. „Cert este că anul trecut am avut cea mai bună admitere din ultimii cinci ani, iar după sesiunea din luna septembrie o să depășim numărul de noi studenți înregistrați“, a mai precizat Iulian Țimpea.

Articolul S-a încheiat perioada de înscriere la Universitatea „Constantin Brâncuși“. Câți tineri au devenit studenți apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul