Gheorghe Hagi, acţiune împotriva Viitorului Pandurii


Echipa controlată de Nicolae Sarcină, Viitorul Pandurii, îşi face ,,duşmani” pe zi ce trece. Fosta trupă denumită Energeticianul a reuşit, de la schimbarea numelui, să-i irite pe fanii Pandurilor, pe oficialii echipei, pe reprezentanţii autorităţilor locale şi acum pe cel mai mare nume al fotbalului românesc, Gheorghe Hagi. ,,Regele” a cerut Federaţiei Române de Fotbal să nu aprobe decizia Comitetului de Urgenţă al FRF din data de 31 iulie, când denumirea clubului ACS Energeticianul a devenit ACS Viitorul Pandurii Târgu-Jiu. Hagi a invocat faptul că marca ,,Viitorul” îi aparţine, iar fondatorul clubului pare decis, în caz contrar, să-şi caute dreptatea în instanţă. Reprezentanţii echipei de la malul mării consideră că formaţia din liga secundă încalcă dreptul la proprietate intelectuală folosind marca ,,Viitorul”, un brand deja consacrat pe plan naţional, cu 10 ani plini de performanţe la toate nivelurile fotbalului românesc. Informaţia a fost prezentată, în premieră, de gorjeanul Narcis Daju. ,,Viitorul Constanţa SA, persoană juridică română, înfiinţată în baza legii 31/1990, cu obiect de activiate – club sportiv (secţie unică – fotbal), înregistrat la Registrul Comerţului Constanţa sub nr. J13 / 3856 / 2008, CUI 24667720, […], reprezentată legal de dl. Iasko Marton Zoltan, având funcţia de Administrator unic, prin prezenta adresă vă solicităm, în conformitate cu art. 45-49 din Statutul FRF, să NU aprobaţi Decizia Comitetului de Urgenţă al FRF din 31 iulie 2019 în ceea ce priveşte schimbarea denumirii clubului ACS Energeticianul în Asociaţia Club Sportiv VIITORUL Pandurii Târgu-Jiu, întrucât încalcă dispoziţiile art. 2, pct. 4, art. 2, pct 7 şi art 2, pct 8, litera ‘b’ din ROAF al FRF şi, totodată, drepturile noastre de proprietate intelectuală ca titulari ai mărcii ,VIITORUL’, înregistrată legal la Oficiul de stat pentru Invenţii şi Mărci-OSIM”, se arată în comunicatul emis de clubul din Liga 1.

Condescu spune că Sarcină a avut ,,complici”
Principalul creditor de la Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu, a declarat că Nicolae Sarcină nu a acţionat de unul singur când a introdus ,,pe piaţă” Viitorul Pandurii la pachet cu presupuşii sponsori de pe tricou. „Surprinzător pentru mine e că a furat și membrii noștri fondatori, atât Consiliul Județean, cât și Consiliul Local. El este un om de afaceri, care niciodată nu a respectat metodele ortodoxe, deși spune că are multă credință.
Este slăbiciunea celor care i-au dat curaj, în acest sens. Asta ne duce cu gândul că există mai multe complicități, în aceste demersuri, din punctul meu de vedere, care n-au nicio finalitate. Vina este și a Federației, care într-un comitet de urgență, alcătuit din 3 membri, dintre care unul, domnul Iorgulescu, președintele LPF, spune că nici nu a știut de această întrunire și nici nu a fost prezent, a aprobat schimbarea denumirii în fiecare an”, a declarat Condescu. Fostul preşedinte al principalei formaţii din Gorj bănuieşte noua echipă din liga secundă de mai multe ilegalităţi. ,,Energeticianul, ca și Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, nu avea voie să facă transferuri în această vară. Cum, cu trei zile înainte de începerea campionatului, a transferat jucătorii de la Oradea? Sau clubul din Oradea e atât de puternic, de cedează gratuit toți jucătorii, către Energeticianul? Sunt multe probleme, care cred că se vor rezolva”, a mai spus Condescu.
Cătălin Pasăre



Cititi tot articolul