Două persoane, în cursa pentru șefia AJPIS Gorj


Pe data de 22 august, la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici din București, două candidate vor susține proba scrisă a concursului pentru postul de director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Gorj.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) se află în plină procedură de concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei vacante de director executiv din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Gorj. Dosarele de înscriere la concurs s-au primit până pe 22 iulie, iar în urma selecției au fost admise două dosare, printre acestea aflându-se și cel al actualei directoare interimar, Natalia Moreanu. Cealaltă candidată al cărei dosar a fost declarate admise de ANFP este al Elenei Ramona Cinteză. Pentru înscrierea la concurs, candidaţii trebuiau să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare, precum și să aibă: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 7 ani. Concursul se desfăşoară în conformitate cu prevederile art. 617 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Cele două candidate ale căror dosare au fost admise în cursa pentru șefia AJPIS Gorj vor susține proba scrisă a concursului în data de 22 august, la ora 10.00, la sediul ANFP din București. Natalia Moreanu ocupă funcția de director executiv în interimat încă din noiembrie 2016, după pensionarea fostei directoare Viorica Roșianu.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul