Gorjenii care vor să obțină permisul de conducere sau să-l reînnoiască trebuie să-și întocmească fișa medicală. În Gorj sunt opt unități medicale autorizate să acorde astfel de servicii. Trei dintre ele sunt private.
Direcția de Sănătate Publică Gorj a publicat lista cu unitățile medicale autorizate pentru examinarea ambulatorie a candidaților ce doresc să obțină permisul de conducere. Astfel, gorjenii se pot adresa policlinicilor din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, Spitalului Municipal Motru sau spitalelor orășenești din Târgu-Cărbunești, Turceni sau Novaci.
Alte trei unități medicale private din Târgu-Jiu sunt avizate să elibereze fișa medicală ce va fi atașată la dosarul pentru obținerea permisului auto. Este vorba de B&B ASSESS MEDICAL SRL, EUROPEAN MEDCENTER SRL și MEDISTAR SRL.
Fișa medicală dovedește că o persoană este aptă pentru a conduce autovehicule. Fiecare conducător auto trebuie să fie examinat de o echipă de medici din specialitățile: medicină internă, ORL, oftalmologie, neurologie, psihiatrie, ortopedie. Totodată, trebuie efectuată o testare psihologică specifică.
Model nou
Mai mult, șoferii trebuie să știe că s-a modificat modelul fişei medicale. Noul model este valabil din 16 iulie. Cei care au obţinut fişa medicală înainte de 16 iulie o pot folosi pe aceasta, deoarece este valabilă. Valabilitatea rezultatelor examinărilor medicale este de 6 luni de la data emiterii fişei medicale de către unitatea de asistenţă medicală ambulatorie autorizată.
I.I.