O nouă expoziție, vernisată la Muzeul Județean Gorj


Ieri după-amiază, la Muzeul Județean Gorj ,,Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu (str. Geneva, nr. 8), a avut loc vernisajul expoziției ,,Apocalipsa și Saltul Cuantic”, semnată de artistul vizual Alexandru Marinescu. Expoziția poate fi vizitată în perioada 1-29 august 2019. ,,Mă numesc Alexandru Marinescu Florin, sunt născut în Târgu-Jiu, la 6 aprilie 1987. De mic am avut înclinație către desen, fiind influențat și de fratele meu mai mare. La 11 ani am fost înscris la Liceul de Artă ,,Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, la secția picturi de șevalet, ale cărei cursuri le-am urmat până la terminarea liceului, în anul 2006. Am absolvit apoi Facultatea de Arte Plastice și Design la Universitatea de Vest din Timișoara, fiind licențiat, în 2012, în domeniul Artelor Plastice și Design. Încă din perioada de adolescență am fost fascinat de tatuaje, iar în perioada facultății am început să practic acest mod de artă care, cu timpul, a devenit o rutină, iar eu un mic robot în satisfacerea plăcerii altora. În arta tatuajelor nu-mi puteam desăvârși cunoașterea creativă, nici măcar pe departe. Încă din copilărie și până recent am știut sau simțeam, într-un fel, că va veni o vreme când va trebui să pictez ceva, CEVA ce nu mai fusese pictat niciodată, ăsta era destinul meu, aveam această siguranță subconștientă, dar încă nu știam ce anume, de unde și cu ce să încep. Motive și inspirație aveam pretutindeni în jurul meu, cum de altfel sunt în jurul fiecăruia, începând de la societatea bolnavă în care trăim vremurile de pe urmă, robotizarea tehnologizată, nepăsarea guvernelor față de ecositemul planetar, războaiele, cruzimea față de semeni și animale, îndepărtarea oamenilor de Dumnezeu, de sursa propriei lor Creații, totul rezumându-se la bani și importanța pe care aceștia au căpătat-o. A fost simplu să-mi dau seama că la baza oricărei civilizații există o ideologie, o religie, un mod de a limita și condiționa granițele gândirii infinite, puterea credinței, a propriei voințe, deoarece toate gândurile și emoțiile au rezonanță și ecou în Univers, manifestându-se. După ce am realizat că aceasta este una dintre legile atracției Universale, mi-am dat seama ce am de făcut: trebuia să schimb asta, să devin asta. În data de 21 decembrie 2012 am avut prima mea viziune, iar de atunci mi-am început călătoria în arta picturii, nu a trebuit decât să-mi ascult corpul, emoțiile, funcțiile vitale, dorințele, cum energia conștiinței pătrunde prin ele, atât sub formă duală, cât și armonică, manifestându-se în microcosmosul interior și exteriorizându-se în macrocosmos pe scara lui Fibonacci, ce stă la baza oricărei forme din creație, comprimând astfel timpul, devenind un prezent continuu. Totul se întâmplă simultan pe pânza propriei mele creații, pe care o compun din evenimente, locuri, personaje, ce au avut loc sau se regăsesc în decursul existenței umane, fiind pictate sau sculptate de diverși artiști, și pe care le-am folosit ca modele sau m-am inspirat din ele, creând, astfel, ceva autentic într-un stil alegoric”, a afirmat artistul.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul