Este o realitate de netăgăduit că de la pieţele financiare la internet, de la fluxuri de bunuri şi servicii la liberul schimb şi fluxuri de persoane, de capital și de tehnologie, o ,,mişcare’’ ideologică şi nu numai, cuprinde absolut totul. Astfel ne bucurăm de reducerea preţurilor, de creşterea vitezei de derulare a operaţiunilor comerciale, financiare şi tehnologice, dar şi de redefinirea cetăţeniei. Avem cu toţii o cetăţenie globală mobilă cu graniţe deschise şi cu protecţie a drepturilor omului, avem prietenie între cetățeni ,,internaționali”, și crearea civilizației globale. Şi soarta s-a adaptat globalizării. Mondosoarta e mai de actualitate ca orice, având în vedere că odată se căsătoreau tinerii dintr-un sat unii cu alţii şi acum băiatul din România trăieşte în Anglia şi se căsătoreşte cu o fată tailandeză. Totodată, cum se spune, beneficiile globalizării se răsfrâng în mod nediscriminator asupra tuturor celor pe care ea i-a cuprins. Prin „democratizarea tehnologiei“ se asigură unde locuiesc, spre exemplu, în Spitalul Bumbeşti-Jiu accesul la operaţii laparoscopice, analize medicale ,,pe loc’’ şi medicamente inovative, tuturor locuitorilor computere, modemuri, telefoane celulare, sisteme de cablu şi conexiuni prin internet, dar şi posibilitatea de a ajunge tot mai departe fizic într-un număr tot mai mare de ţări, din ce în ce mai rapid şi mai ieftin decât oricând în istorie.
Datorită globalizării tehnologiei (fax, Internet, software), acum avem pe o străduţă o bancă, un birou. Avem acasă la noi un ziar, o librărie, o firmă de brokeri. Putem avea o fabrică, o firmă de investiţii, o şcoală, o grădiniţă de copiii.
Dar cine a creat tehnologia şi cine plăteşte pentru inovare? Globalizatorul plăteşte continuu pentru inovare –şi am citit cândva o altă carte despre globalizare scrisă din punct de vedere al acestuia. GLOBALIZATORUL a creat tehnologia şi plăteşte continuu pentru inovare.
Dar care este perspectiva asupra condiției umane a GLOBALIZATULUI?
În volumul ,,Globalizare și identitate românească’’, Ioan Holban şi Nicu Gavriluţă ne ajută să ne desfăşurăm răspunsul la această întrebare neretorică pe trei idei simple. Acestea sunt: atitudine, suflet, arhitectură spirituală.
Atitudinea ce trebuie adoptată în faţa globalizării, despre care se afirmă că ar putea influenţa identitatea şi cultura naţională prin impunerea modelelor culturale şi socio–economice occidentale o caută este fie entuziasm, fie resemnare, fiind ireversibil şi inevitabil. Autorii nu se pronunţă şi nu se manifestă împotriva lui, văzându-l ca o conștientizare a lumii ca un întreg. Globalizatorul şi globalizatul sunt o realitate. Autorii Holban şi Gavriluţă aleg să se resemneze. Şi să plângă … precum Miorița.
De asemenea, lumea globalizată are suflet, deşi este cucerită de piaţă, dopată de televiziune, sport sau internet şi trăieşte pe fondul unei crize generale a sensurilor vieţii.
Autorii arată că cultura umanistă, eliminată tot mai mult de tehnoştiinţa invadatoare şi transformată în pseudoştiinţă, poate face faţă neantizării prin redescoperirea unui filon spiritual care poate conferi suflet lumii globale. Autorii ieșeni poartă dialoguri despre mitologiile și nostalgiile regăsirii de sine, despre fricile românilor, despre ură, despre simbolistica arborilor sacri precum bradul, mesteacănul, stejarul, plopul, salcâmul, despre simbolistica animalelor sacre (lupul și ursul, cerbul, calul, cîinele, mielul și țapul), despre centru și provincie, despre balcanism.
Astfel se face faţă la golirea românului de cultură, de conştiinţă, religie şi orice transcendenţă. Sub pana autorilor, globalizarea se transformă dintr-un dezastru cultural şi educaţional global într-un fenomen cu oportunităţi. Asta pentru că cultura tradiţională a globalizatului nu dispare şi nu devine doar marfă şi spectacol, ci străluceşte. Dar strălucea? De unde strălucire, dacă miturile noastre e mai bine să le pierdem, odată ce nici Arne Thompson Reuters nu ne-a primit cu ele în clasificarea miturilor de apariţie a popoarelor? Globalizarea s-a produs demult. Am fost chestionaţi, pre aderare, despre ,,simboluri de identitate regională’’. Romanitatea, de altfel prima Uniune Europeană, mi-a părut un symbol de identitate regională şi am construit un ,,proiect’’ referitor la ,,Refacerea in situ a Castrului Roman de la Bumbeşti-Jiu’’. Era aproape gata proiectul, ideea părea bună, fundamentarea o făcusem sprijinită de un doctor în istorie, în romanitate… dar stupoare: nu acceptăm noi ideea despre romanitate a voastră. Ce părere au turcii şi bulgarii despre asta? Coincide cu ideea voastră?
N-am mai avut timp să aflăm ideile sau părerile bulgarilor şi turcilor despre romanitate şi astfel am pierdut finanţarea, dar ne-a mirat faptul că istoria este nescrisă, cea a romanităţii. Nici cea a romanităţii? Vai!
Atunci despre ce globalizare vorbim? Ioan Holban şi Nicu Gavriluţă vorbesc despre o construcţie a unui sistem: întemeiez, pun temelie, apoi pun ființă” Şi autorii găsesc simbolurile de identitate națională. Cartea este una de ,,arheologie spirituală’’ s-a spus, de arhitectură spirituală, o spun. Nu se construieşte-că nu-i scrisă istoria. Pe ce să pui? Fără temelie?
Se va face această construcţie? Sau vom retrăi mitul românesc al construcției?Afirmă Ioan Holban că da. Introducerea pe care o face criticul literar este un bun prilej pentru un dialog plin de semnificative trimiteri și sugestii la mitul construcției, la fundamentele sale cosmogonice și ontologice, la gesturile arhetipale care întemeiază, care instituie realitatea acestei lumi, despre jertfa care ține cumpăna unei fapte cerești, despre soartă și predestinare, despre mitul sacrificial, despre drama omului care viețuiește în timp și în istorie. Volumul ,,Globalizare și identitate româneasc” se încheie cu un dialog despre ,,casă’’ şi ,,acasă’’ la români.
Autorii ne propun ca fundament de construcţie pentru lumea globalizată însăşi simbolurile de identitate națională.
Păstrarea identității naționale în contextul globalizării pentru noi nu înseamnă să nu consumăm produse tradiționale din țări în care nu am pășit niciodată, ci fatul că avem posibilitatea de a cunoaște obiceiuri și tradiții culturale specifice altor popoare.
Asistăm la un fenomen ce implică accesibilitatea la informaţii din alte state, iar populaţia ajunge să consume majoritar produse culturale din afară. Acest lucru se întâmplă din două motive principale.
În primul rând, anumite ţări mai dezvoltate au avut fonduri pentru a dezvolta industrii de divertisment puternice care monopolizează pieţele ţărilor în curs de dezvoltare prin posibilitatea de a-şi populariza creaţiile prin publicitate.
În al doilea rând, există state dominante la nivel global, iar această dominaţie este generată şi de imaginea lor pozitivă şi caracterul universal al culturii lor populare. Din această cauză se poate ajunge la acel fenomen de pierdere a identității naționale, căci oamenii devin doar niște consumatori ai unor diversități, care vor uita poate cărei națiuni aparțin. Comunicarea se produce azi aproape instantaneu, deoarece într-o lume virtuală spaţiul și timpul nu mai sunt bariere reale. Impactul extraordinar la nivelul generaţiilor tinere ne determină să afirmăm că nu putem ignora sau neglija importanţa educaţiei care să cultive specificul naţional. Cultura de origine străină poate fi integrată în cultura noastră naţională, dar limba, tradiţiile și cultura română rămân definitorii pentru identitatea culturală proprie. Omul mondial sau globalizat este ajutat prin această carte de către Ioan Holban şi Nicu Gavriluţă să nu fie golit de cultură, conștiință şi religie. Tocmai de aceea crearea civilizației globale nu mai sperie pe români, cu toată dependența de internet și rețele de socializare, îndoctrinarea de către televiziuni şi bombardarea informațională. Astfel vom ocoli criza generală a sensurilor vieții, iar de dezumanizarea societății viitorului nici nu poate fi vorba.
Dr. ec. Stolojanu Victoria
