Un bărbat și o femeie, din comuna Bâlteni, au fost reținuți aseară de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, sub acuzația de tentativă de omor și alte infracțiuni. Cei doi au intrat ieri, în curte, peste un localnic, de 34 de ani, din satul Peșteana-Jiu, și l-au lovit o o bâtă și cu un cuțit. Victima a ajuns în stare gravă la spital. Tânărul, de 34 de ani, din Peșteana a ajuns ieri în stare gravă la spital, după ce a fost atacat de cei doi soți. Procurorii fac cercetări pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor, violare de domiciliu şi lovire şi alte violenţe.
„ În cauză este începută urmărirea penală şi se fac cercetări cu privire la comiterea infracţiunilor de tentativă de omor, violare de domiciliu şi lovire şi alte violenţe, de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare. Sesizarea a fost făcută prin serviciul unic de urgenţă 112 de către soţia proprietarului imobilului unde s-a petrecut conflictul”, se arată în comunicatul remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Bărbatul care a fost atacat de cei doi soți a fost operat de urgență, pentru că în urma rănilor suferite avea viața pusă în pericol.
„Persoana vătămată a fost transportată de urgenţă la spital, unde s-a intervenit chirurgical, iar conform concluziilor preliminare ale medicului legist, leziunile produse în conflict i-au pus în primejdie viaţa. Ancheta continuă, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun”, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Redactor: Loredana Măruţă