O nouă ediție a Festivalul Tineretului va avea loc la Godinești, în județul Gorj, în data de 1 august, în ideea atragerii tinerilor în scopul păstrării şi valorificării tradiţiei şi creaţiei populare, dar și a valorilor culturii naţionale.
Organizatorii își propun ca Festivalul Tineretului de la Godinești să își păstreze renumele de manifestare cultural-artistică de amploare, care să ofere participanţilor posibilităţi de afirmare valorică atât în preluarea, cât şi în promovarea tezaurului folcloric al meleagurilor gorjeneşti, deosebit de bogat în cântec şi dans.
Ediţiile anterioare au creat deja un cadru de desfăşurare care a favorizat creşterea interesului pentru această manifestare, determinând şi o participare din ce în ce mai mare, atât în rândul concurenţilor, cât şi al spectatorilor. Festivalul are patru secțiuni: Solişti vocali, Solişti instrumentişti, Tarafuri tradiţionale și Formaţii de dansuri populare. Vârsta de participare este între 12 şi 25 de ani.
Organizatorii anunță că se vor acorda premii pentru fiecare secţiune de concurs. În funcţie de valoarea evoluţiei scenice, se vor mai acorda și menţiuni, constând în diplome. Festivalul se va desfășura pe scena în aer liber din Godineşti, iar juriul va fi alcătuit din specialişti pe domenii şi din reprezentanţii organizatorilor. Programul festivalului include și recitaluri ale unor interpreţi de seamă ai cântecului popular românesc.
Redactor: Loredana Măruţă