O nouă decizie pentru Popa’s


Caricaturistul Ştefan Popa Popa’s a rămas şi fără titlul de cetăţean de onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin. Consiliul Local a luat, marţi, această decizie, după declaraţiile defăimătoare pe care Popa’s le-a făcut la adresa oltenilor, pe care i-a numit „ciurucuri”. De asemenea, aleşii locali au votat şi pentru schimbarea denumirii sălii „Ştefan Popa Popa’s” a Palatului Culturii „Teodor Costescu” din Turnu Severin cu Gheorghe Anghel, celebrul sculptor, originar din Drobeta Turnu Severin.
„Avem ca fundament declaraţiile domnului Ştefan Popa Popa’s la adresa oltenilor care trăiesc, muncesc sau se află la facultate la Timişoara, olteni pe care i-a numit ciurucuri, coroborat cu faptul că ulterior nu a formulat scuze publice sau revenire la declaraţii, mai ales că cetăţenii de onoare au datoria să nu aducă nici un fel de atingere morală sau de prestigiu, prin comportament, declaraţii sau acţiuni voluntare sau involuntare, comunităţii care i-a acordat această înaltă distincţie”, a declarat iniţiatorul proiectului, viceprimarul Daniel Cîrjan.
Inclusiv primarul Severinului, Marius Screciu, a votat pentru retragerea titlului de cetăţean de onoare al municipiului lui Ştefan Popa Popa’s, considerând că atitudinea caricaturistului este „una reprobabilă şi de neînţeles”, având în vedere că a făcut liceul în Drobeta Turnu Severin, iar mama acestuia este olteancă.
Şi autorităţile locale din Craiova au votat pentru retragerea titlului de cetăţean de onoare. Primarul din Târgu-Jiu i-a reamintit celebrului caricaturist că şi oltenii au contribuit la dezvoltarea municipiului de pe Bega.
I.I.



Cititi tot articolul