Tânăr din Bumbești-Jiu, prins la volan cu permisul suspendat și sub influența alcoolului


Un tânăr de 19 ani, din orașul Bumbești-Jiu, este cercetat de polițiști pentru două infracțiuni. Deși avea dreptul de a conduce suspendat, acesta a fopst prins la volanul unei mașini, iar în urma testării cu etilotestul s-a stabilit că se afla sub influența băuturilor alcoolice. ,,La  data de 30 iulie, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au identificat în trafic un autoturism condus pe strada Narciselor, din municipiul Târgu-Jiu, de un tânăr, de 19 ani din oraşul Bumbeşti-Jiu, având dreptul de a conduce suspendat. Totodată, la testarea cu aparatul etilotest s-a înregistrat o concentrație de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză poliţiştii au  întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană fără  permis de conducere”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.



Cititi tot articolul