Primarul Municipiului Târgu Jiu amenință cu proteste
dacă nu va primi bani la viitoarea rectificare bugetară a Guvernului. Marcel
Romanescu susține că va scoate în stradă angajații din subordine dar și
societățile care vor fi afectate de lipsa banilor din bugetul autorităților
locale.
Autoritățile locale așteptă cu sufletul
la gură viitoarea rectificare bugetară a Guvernului. Ca în fiecare an, edilii
speră la sume mari care să acopere găurile bugetare din teritoriu. Și
municipiul Târgu Jiu are nevoie de bani, primarul Marcel Romanescu declarând că
are în derulare mai multe proiecte. „Noi am avea nevoie de foarte multe sute de
miliarde pentru investițiile pe care le avem demarate s-au le-am putea scoate
la licitație. Anul trecut am pregătit multe proiecte pe care nu le putem
acoperi cu sumele de la nivel local. Sperăm, însă, că va fi o sumă suficientă
încât să putem asigura funcționarea activități, de exemplu la Edilitara până la
finele luni. Asta ar însemna să ne repartizeze undeva la 60 –70 de miliarde de
lei, sume care nu au fost repartizate în primele trei luni potrivit Legii Bugetului
de Stat. Să sperăm că de data aceasta rectificarea va aduce vești bune
autorităților publice locale”, a declarat primarul Marcel Romanescu.
Mută
birourile în Piața Prefecturii
Dacă nu va primi sumele solicitate,
Romanescu susține că va trece la acțiuni extreme. Are în plan să-și scoată
angajații în stradă. „Îi voi aduce pe toți în fața Prefecturii, indiferent cine,
ce va face. Toți angajații și societățile afectate vor trebui să meargă în fața
Instituției Prefectului, pentru că asta merită un Guvern iresponsabil.
Respectarea legii nu se face în funcție de culoarea politică a unui primar sau de
mărimea unei localități, se respectă! Deși ne-am prevăzut
anumite sume în buget este foarte, foarte greu. Dacă aș fi avut cei 160 de
miliarda de lei pierduți în urma aplicării OUG 114, nu aș mai avea nevoie de
niciun ban la rectificare”, a mai adăugat primarul municipiului Târgu Jiu.
Articolul Amenință cu proteste în masă. Romanescu: Îi voi aduce pe toți în fața Prefecturii apare prima dată în Impact In Gorj.