Revista presei locale


Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Gorjeanul: Încă o hotărâre de Guvern pentru CE Oltenia. Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, înscrierea coridorului de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Deschiderea și punerea în exploatare a Carierei Roșia de Jiu, la o capacitate de 8 milioane tone/an”, aflat în administrarea Ministerului Energiei, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.Pe coridorul de expropriere nu sunt imobile ce au destinația de locuință. Suma alocată pentru exproprierile de la Roșia Jiu este de circa 8 milioane de lei. Suprafața de teren ce urmează a fi afectată de lucrările miniere este de 140 de hectare.

Impact în Gorj: Conducerea Primăriei Bălănești renunță la Zilele Comunei, pentru a amenaja un cabinet medical. Primarul Ovidiu Pungan a declarat că pentru organizarea spectacolelor s-ar fi cheltuit suma de 70.000 de lei, bani pe care a preferat să-i folosească pentru amenajarea unui spațiu pentru activități medicale într-o clădire dezafectată. „Am luat această decizie pentru că bugetul nu este suficient pentru a organiza Zilele Comunei. Am considerat că prioritatea o reprezintă sănătatea și, după aceea, distracția, urmând ca la anul, în funcție de banii pe care îi vom avea în bugetul local, să reluăm această manifestare“, a anunțat edilul. Centrul medical va fi inaugurat până la finalul acestui an.

CE Oltenia dorește valorificarea activelor și vinde hoteluri, cantine, terenuri și apartamente. CE Oltenia convoacă adunarea generală extraordinară pentru data de 12 august, urmând ca în cadrul acesteia să decidă și asupra unor valorificări de active, care nu fac parte din activitatea de bază companiei și acțiuni în instanță asupra debitorilor, se arată într-un convocator. Compania motivează vânzarea prin necesitatea obținerii de numerar, dar și pentru a scăpa de cheltuielile cu întreținerea, în valoare de milioane de lei. Printre activele disponibilizabile, identificate în cadrul S. C.E.O. S.A,. se află Hostel Maiami din Tg-Jiu, cămine de nefamiliști, cantine și apartamente în Turceni și Rovinari dar și Cantina Restaurant și Baza de Tratament din Săcelu. De asemenea societatea are de gând să înstrăineze și 37% din Hotel Mina din stațiunea Rânca.

Pandurul: Noii indicatori de performanță ai șefilor CE Oltenia, respinși de acționari. Acționarii Complexului Energetic Oltenia au respins în ședința extraordinară din 22 iulie unele dintre proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi. “Nu aprobă acordarea mandatului de negociere Comisiei numite pentru negocierea clauzelor Contractului de Furnizare Cărbune pentru noul grup energetic de 600 MW”, se arată într-un document postat pe site-ul companiei. Este vorba de grupul care ar urma să fie construit de chinezii care vor garanții că primesc cărbunele la un anumit preț. În aceeași ședință ordinară a acționarilor a fost respins și proiectul de hotărâre privind actualizarea indicatorilor cheie de performanță, financiari și operaționali pentru membrii Consiliului de Supraveghere și membrii Directoratului, în corelație cu prevederile Bugetului de Venituri și Cheltuieli aprobat pe anul 2019 și n-a fost aprobată încheierea de acte adiționale la contractele de mandat ale membrilor Consiliului de Supraveghere.

Gorj Domino: Terenul de baschet al CS Pandurii, distrus în timpul lucrărilor de la stadion! Mihai Prunariu, directorul Clubului Sportiv Pandurii Târgu-Jiu, a strigat ,,rușine”, din nou, ieri, către autoritățile municipale care au permis ca terenul de baschet al instituției să devină bătaia de joc a lucrătorilor care prestează la stadion. Directorul, care protestează de câteva zile în fața Primăriei Târgu-Jiu, susține că atât firma care lucrează la construcția din vecinătatea clubului cât și autoritățile municipale s-ar face vinovate de distrugerea investiției realizate în 2009.





Cititi tot articolul