Prestaţii sociale de peste 21,1 milioane de lei, efectuate de AJPIS Gorj


Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Gorj a achitat pe parcursul lunii trecute toate prestaţiile aferente, valoarea totală a acestora depăşind suma de 21,1 milioane de lei.

Această sumă a fost achitată către nu mai puţin de 80.370 de beneficiari de prestaţii sociale din judeţ. ,,În luna iunie, valoarea plăţilor efectuate de instituţia noastră cu titlu de prestaţii sociale a fost 21.134.913 lei pentru un număr de 80.370 de beneficiari astfel: pe alocaţia de stat pentru copii s-au virat 9.115.350 de lei pentru 55.319 beneficiari, 3.539.656 de lei au mers către plăţile făcute pentru 2.312 persoane care încasează indemnizaţii pentru creşterea copilului, 1.435 de gorjeni au primit stimulente de inserţie în cuantum de 904.652 de lei, iar suma de 84.695 de lei a mers către cei 130 de beneficiari din judeţ îndreptăţiţi să primească beneficii sociale având în grijă ori aflându-se în concediu de creştere a copilului cu dizabilităţi, conform OUG nr. 111/2010 art. 31 şi 32”, a declarat directorul executiv al AJPIS Gorj, Natalia Moreanu.De asemenea, în luna iunie s-au făcut şi următoarele plăţi: 12.687 de beneficiari au primit 5.825.305 lei reprezentând drepturi acordate persoanelor cu handicap; prestaţii sociale pentru 3.336 de beneficiari de venit minim garantat din judeţ, cuantumul acestora fiind de 732.656 de lei. În iunie, instituţia judeţeană a plătit alocaţii de plasament de 311.400 de lei pentru 476 de beneficiari, s-au plătit 3.155 de alocaţii pentru susţinerea familiei în valoare de 476.281 de lei, șapte indemnizaţii lunare de acomodare în cuantum de 11.900 de lei, 50 de indemnizaţii lunare de hrană pentru bolnavii de HIV/SIDA – 23.940 de lei; ajutoare de încălzire gaze naturale – 1.411 de beneficiari pentru care s-a plătit suma de 99.773 de lei; ajutoare de încălzire energie electrică – 51 de beneficiari cărora li s-a achitat suma totală de 7.305 lei; ajutoare de urgență – 1 – 2.000 de lei. Principalele criterii pe baza cărora se acordă beneficiile de asistenţă socială sunt: evaluarea contextului familial; veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia; condiţiile de locuire; starea de sănătate şi gradul de dependenţă. Statul acordă drepturile de asistenţă socială prin autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.Beneficiile de asistenţă socială se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de acte doveditoare. Totodată, titularii beneficiilor sociale au obligaţia să comunice primarului, în scris, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri şi la numărul membrilor familiei, în termenele de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea pentru ajutor social, zece zile de la data la care a intervenit modificarea la alocaţie pentru susţinerea familiei şi cinci zile la ajutorul pentru încălzirea locuinţei, în cazul în care nu fac acest lucru urmând să se supună consecinţelor legii.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul