Direcția de Taxe și Impozite se extinde. Birouri special amenajate pentru cetățeni



Direcția de Taxe și Impozite Locale Târgu Jiu se extinde.
Autoritatea publică are în plan reabilitarea unui sediu care a fost oferit în
trecut Universității din Târgu Jiu dar care recent a fost predat
municipalității.

Municipalitatea ia în calcul ca mai multe
unități publice să fie mutate în incinta noului stadion. Romanescu susține,
însă, că este vorba despre direcții care nu ar afecta traficul prin afluxul
mare de cetățeni. „Voi aduce la stadion
doar instituțiile care nu atrag un număr mare de cetățeni. Dacă vorbim de
sufocare a circulației vorbim de aria perimetrală a centrului Târgu Jiu. Pot să
aduc aici Direcția de Patrimoniu dar nu pot să aduc Taxele și Impozitele la stadion
aș sufoca zona centrală. Ne-am luat înapoi un spațiu de la UCB, unde aveau ei
laboratoarele de inginerie și acolo vom amenaja un alt spațiu pentru Direcția
de Taxe și Impozite Târgu Jiu”, a declarat Marcel Romanescu.

Sediul nou pentru Direcția de colectare a
taxelor

În privința Direcției de Taxe și Impozite
despre care se zvonea că ar putea fi mutată în incinta noii arene, autoritățile
au alte planuri. Romanescu vrea să transforme vechile ghișee în birouri. „Direcția
de Taxe si Impozite, de anul viitor va avea un sediu administrativ pentru
personalul care lucrează în afara relației cu publicul și un sediu adecvat, ca
la bănci, pentru cetățean.  Cetățeanul să
fie primit la ghișeu, să i se pună la dispoziție informațiile de care are
nevoie pe baza unui bon de ordine. Încă nu am stabilit unde va fi spațiul
administrativ și unde cel destinat cetățeanul. Pe de altă parte plata taxelor
trebuie, prin lege, protejată cumva dar relația cu cetățeanul se poate face în
mod transparent. Nu a putut să eliberam spațiul pentru că aveam un contract de
comodat cu UCB prin care le puneam la dispoziție acel spațiu”, a mai declarat
edilul târgujian.

Articolul Direcția de Taxe și Impozite se extinde. Birouri special amenajate pentru cetățeni apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul