Festivalul de artă stradală de la Târgu Jiu este un succes și va fi extins de anul viitor


Festivalul de artă stradală de la Târgu Jiu se bucură de aprecierea publicului. Pictura murală din Parcul Central, care îl are ca model pe sculptorul Constantin Brâncuși, a fost vizitată deja de sute de persoane. Adrian Oniga este curatorul Festivalului de artă stradală de la Târgu Jiu și spune că prin acest eveniment municipiul nostru a fost așezat pe harta marilor orașe ale lumii și ale țării care beneficiază de astfel de picturi în aer liber care au rolul de a regenera spațiul urban prin intermediul artei. În Târgu-Jiu  vor fi realizate în total 8 picturi murale, în diferite zone, iar publicul le poate deja admira pe majoritatea dintre acestea.

Vox 1 Adrian Oniga

Lucrările vor fi gata până duminică, 28 iulie, când va fi organizat un circuit de vizitare cu ajutorul bicicletelor. Publicul este invitat să vizioneze picturile murale realizate de artiștii stradali români și din afara țării. Va avea loc un tur de biciclete, astfel încât să fie încurajat transportul care nu poluează.

În cadrul Festivalului vor fi organizate și ateliere în cartierele de rromi, precum Meteor și Obreja. Copiii vor fi încurajați să se apropie de artă. Operele transmit mesaje sociale sau legate de ecologie și protejarea mediului înconjurător, după cum a precizat curatorul festivalului Strad’Art, care a debutat luni la Târgu Jiu.

Vox 2 Adrian Oniga

La Târgu Jiu vor lăsa opere stradale și artiști internaționali, precum Farid Rueda din Mexic, cunoscut pentru picturi murale în New York, Mexico City, Bogotà, Moscova, Paris sau Milano și Endo din Serbia, cu participări la festivaluri importante din Europa.

Artistul din Serbia a răspuns imediat invitației de a veni la Târgu Jiu și de a realiza o pictură murală, după cum a precizat Adrian Oniga, curatorul festivalului și cel care i-a convins pe artiști să vină în Orașul lui Brâncuși.

Vox 3 Adrian Oniga

Artiștii prezenți până pe 28 iulie la Festivalul de Artă Stradală  își vor lăsa amprenta înfrumusețând zidurile unor școli și licee din oraș, Amfiteatrul din Parcul Central și o fațadă a sediului Salvamont Gorj.

Redactor: Loredana Măruţă



Cititi tot articolul