Fostul ofiţer al Serviciului Român de Informații, din București, arestat, pe 11 iulie, de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu, pentru șantaj și înșelăciune, rămâne după gratii în timpul cercetărilor. Decizia a fost luată, ieri, de judecători, după ce bărbatul din București a cerut înlocuirea măsurii preventive, însă hotărârea nu este definitivă. ,,Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul cercetat pentru comiterea infracțiunilor de șantaj și înșelăciune. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, a stabilit un magistrat din cadrul Judecătoriei Târgu-Jiu. Bărbatul s-ar fi dat drept angajat al Guvernului și ar fi reușit astfel să păcălească o femeie de la care ar fi obținut 500 de lei și pe care ar fi șantajat-o. Inculpatul în vârstă de 50 de ani, din București, a fost prins în flagrant în Capitală, de către poliţişti din cadrul Direcției Generale Anticorupție. ,,Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a fost sesizat, printr-o plângere, de către persoana vătămată B.B.M., cu privire la faptul că a fost amenințată cu diseminarea unor imagini și filmulețe compromițătoare de către inculpatul D.I.M. Acesta din urmă și-a atribuit calitatea mincinoasă de angajat în cadrul Guvernului României și, prin folosirea unor manopere dolosive, a determinat persoana vătămată B.B.M. să-i remită suma de 500 de lei. Din probe a rezultat că pentru inculpat există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit infracțiunea de șantaj, în concurs cu infracțiunea de înșelăciune. Acesta din urmă se află în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind eliberat condiționat. S-a dispus de către procuror reținerea inculpatului pe o perioadă de 24 de ore, ulterior cauza a fost înaintată judecătorului de drepturi și libertăți, din cadrul Judecătoriei Târgu-Jiu, cu propunere de arestare preventivă, măsură care a fost dispusă pe o perioadă de 30 de zile”, a declarat, pentru Gorjeanul, Camelia Caragea, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, la scurt timp după dispunerea măsurii de arestare preventivă. În trecut, bărbatul s-ar fi dat drept judecător, reuşind astfel să păcălească mai multe persoane care aveau probleme cu legea, pentru a interveni pe lângă magistrați, în scopul soluţionării favorabile a dosarelor.
L.F.